Luna trecută, primarul localității Cocu a fost „vizitat” de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, edilul fiind suspectat că a aprobat plata unor facturi fiscale, emise de două societăţi comerciale din Piteşti, ce arătau că primăria a beneficiat de servicii de consultanţă care în realitate nu au avut loc, unele dintre ele fiind plătite și de două ori. Așa cum „Anchetaˮ v-a informat recent, cele două firme funcționează, ca o coincidență, la adresa fostului sediu Eftimex Grup, aparținând omului de afaceri Eftimie Ionescu, unul dintre abonații la contractele cu administrațiile locale. Eftimex Grup a intrat în insolvență, dar sunt speculații potrivit cărora Eftimie și-ar derula acum businessurile prin intermediul altor firme, precum cele pe care le găzduiește la fostul sediu Eftimex.
„Sunt primari care și-au luat astfel de țepe”
Această supoziție ne-a amintit de faptul că insolvența Eftimex este legată tot de probleme pe care omul de afaceri le-a avut cu administrațiile locale. Sau… viceversa, de problemele pe care administrațiile locale le-au avut cu Eftimie Ionescu. Sunt de notorietate procesele pe care Primăriile Albota sau Băbana le-au avut cu Eftimex Grup, procese pierdute de omul de afaceri care i-a acuzat pe primari de insolvența firmei sale. Pe de altă parte, primarii l-au acuzat pe afacerist că a vrut să le perceapă bani pe proiecte nedepuse la timp sau prost făcute și, în consecință, nefinanțabile. Una peste alta, treaba cu consultanța este una care a creat mari probleme aici, în Argeș. „Consultanța” este și dosarul care a înfundat mulți oameni politici. În cazul de față, vorbim de un mod de operare considerat de primari ca fiind incorect. Cel puțin așa rezultă din discuția pe care am avut-o cu primarul localității Albota. Potrivit acestuia, mulți primari au picat în plasă și au plătit servicii de consultanță, chiar dacă acestea nu au dus la rezultatele dorite, adică acceptarea proiectului.
A fost o vreme în care era la modă ca primarii să fie grămadă pe firmele de consultanță, ca să prindem proiecte. Personal, am cerut modificarea clauzelor unui contract semnat cu Eftimex Grup și am scris că voi plăti doar dacă acesta este eligibil și finanțabil. Pe atunci, la «Proiecte europene» era Marius Jurubiță. Proiectul meu nu a trecut pentru că era copy-paste după cel făcut pentru altă comună. Schimbase doar numele, așa că a fost refuzat. În schimb, voia să plătesc, lucru pe care l-am refuzat. Până la urmă am ajuns în instanță. M-a dat în judecată să-i plătesc 500 de milioane lei vechi. Și primarul din Băbana, Bebe Ivan, a pățit la fel. L-a dat și pe el în judecată și ne-a acuzat că din cauza noastră a intrat în insolvență. Am câștigat amândoi procesele, nici nu se putea altfel. Dacă ești copt la minte, știi poezia și nu pici în astfel de capcane. Sunt primari care și-au luat astfel de țepe. Eu am și angajați care nu mă lasă să greșesc, nu mă iartă nici secretarul și nici contabilul și așa ar trebui să fie la toate primăriile, pentru că fiecare are o responsabilitate aici.”, ne-a declarat primarul Ion Dumitru.
Acesta a admis că pot fi și cazuri de corupție, în care primarii să ia și ei ceva din suma care se plătește pentru consultanță, dar că la mijloc, de cele mai multe ori, e vorba fie de neglijență, fie de indiferență față de cheltuirea banului public.
Așa fac toți, îți cer bani, dar te întârzie cu lucrarea sau o fac prost. Primarii nu trebuie să se lase păcăliți și să nu accepte să plătească decât contractele care sunt admise la finanțare.”, ne-a mai declarat primarul Ion Dumitru.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
14 milioane de euro. Fuchs Condimente Romania investeşte în fabrica de la Curtea de Argeş