Costel Zamfir, fostul primar al comunei Bradu, care a activat în funcție pentru două mandate în perioada 2000-2008, a fost acuzat de procurorii DNA că a făcut numeroase retrocedări ilegale. Acesta a fost ridicat de către poliție și dus la penitenciar, în cursul zilei de miercuri, 6 iulie, după ce a primit o condamnare definitivă de 9 ani. De asemenea, nu este pentru prima dată când fostul primar se confruntă cu închisoarea, el a mai fost închis în 2014 pentru o perioadă de 2 ani.
Pe lângă postul de primar, Zamfir Costel a fost și președinte al Comisiei locale de fond funciar al comunei Bradu. În ambele cazuri, bărbatul a comis ilegalitatea de abuz în serviciu.
De-a lungul mandatului său, Costel Zamfir a obţinut bunuri necuvenite cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată de până la 159 acte materiale. De asemenea, fostul primar a emis acte de proprietate pe circa 150 de hectare de teren, acesta aflându-se lângă autostrada Bucureşti- Piteşti, în zona Metro. Se pare că, acele terenuri erau, de fapt, atribuie unor cetăţeni din Oarja care aveau emise titluri de proprietate, potrivit procurorilor anticorupţie
În decursul lunii aprilie a anului curent, acesta a fost condamnat de către Tribunalul Argeş la 13 ani şi 6 luni închisoare. Totodată, Costel Zamfir a fost obligat să achite 5,1 milioane de euro daune materiale şi daune morale, de către magistrați.
După numirea sentinței, fostul primar împreună cu o parte din părțile civile au contestat decizia. Astfel, magistrații i-au redus sentința, aceasta ajungând la 9 ani, pentru abuz în serviciu.
Poliţiştii Serviciului Investigații Criminale Argeș l-au ridicat şi l-au încarcerat la Penitenciarul Mioveni.
Sursa Foto Avevarul
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Transportatorii vor să iasă în stradă: „Noul Cod Fiscal va băga în faliment toate firmele românești”