Un control de rutină al polițiștilor argeșeni s-a încheiat cu probleme pentru un bărbat de 54 de ani din comuna Dragoslavele. Acesta a fost oprit de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, iar verificările au scos la iveală că ar fi consumat alcool înainte de a se urca la volan
Prins băut la volan, în Argeș! Un șofer de 54 de ani s-a ales cu dosar penal
Incidentul a avut loc pe 22 octombrie, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr l-au oprit pentru control. În timpul verificărilor, oamenii legii au observat indicii privind consumul de alcool. Prin urmare, l-au testat cu aparatul etilotest.
Rezultatul a indicat o valoare mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceste condiții, bărbatul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Totodată, polițiștii i-au eliberat o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație, pe perioada cercetărilor.
Sursă foto: ordinea.ro/ descriptiv




















