Polițiștii argeșeni au continuat desfășurarea acțiunilor pentru reducerea riscului rutier și creșterea gradului de disciplină în trafic, atât pe raza municipiului Pitești, cât și în localitățile din mediul rural de pe raza de competență.
Iar, în urma acestora, ei au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.220 de lei. Totodată, au reținut un permis de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, cele mai multe au fost pentru conducerea cu viteză excesivă.
Dintre sancțiunile aplicate, 29 au fost abateri privind viteza excesivă, 15 au fost abateri privind neutilizarea centurii de siguranță sau a mijloacelor omologate de retenție pentru copii, precum și 2 abateri privind utilizarea telefonului mobil fără un dispozitiv de tip ,,mâini libere”.”, transmite IPJ Argeș
Viteza excesivă este printre primele cauze ale accidentelor auto, nerespectarea limitei de viteză legală fiind factorul cel mai des întâlnit atunci când auzim de producerea accidentelor rutiere.
Printre cei care nu au respectat limita legală de viteză, se află și un tânăr de 20 de ani, din Topoloveni.
El a fost depistat, pe 6 iunie, de polițiștii argeșeni în timp ce conducea un autoturism, pe DN 7, pe raza localității Călinești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 108 km/h.
Pentru fapta sa, tânărul s-a ales cu amendă în valoare de 1.305 lei, dar și cu permisul suspendat pentru 90 de zile.
foto descriptiv topiasi.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro