Procurorul Marius Ştefan – noul şef al DNA Piteşti
DNA Piteşti va avea un nou procuror-şef. Propunerea de delegare se află pe ordinea de zi a şedinţei de săptămâna aceasta a Secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Dovadă că la Serviciul Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se pregăteşte o schimbare de ştafetă este faptul că, tot în şedinţa de marţi, 15 martie, CSM analizează şi cererile formulate de actuala şefă, Simona-Ştefania Constantinescu. Aflată la conducerea DNA Piteşti de la începutul anului 2020, Simona-Ştefania Constantinescu a solicitat încetarea mandatului în funcţia de procuror-şef. Aceasta nu pleacă însă de la DNA Piteşti, deoarece, pe de altă parte, ea a cerut şi să rămână în structurile acestui serviciu teritorial ca simplu procuror anticorupţie.
Procuroarea Constantinescu – schimbată după bilanţul dezastruos
Mutarea vine la scurt timp după ce conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a prezentat bilanţul activităţii pe anul 2021, care a scos în evidenţă rezultatele extrem de slabe ale Serviciului Teritorial Piteşti sub coordonarea Simonei Constantinescu: anul trecut, această unitate de parchet a finalizat prin trimiterea în judecată doar trei rechizitorii, unul singur vizând un caz de corupţie din Argeş, respectiv cel al comisarilor de la Protecţia Consumatorilor, acuzaţi că luau şpagă. Venirea lui Marius Ştefan la conducerea DNA Piteşti are toate şansele să resusciteze activitatea instituţiei, care de câţiva ani pare că abia mai funcţionează, lucrând în deficit de procurori.
Marius Ştefan – specializat în dosare de evaziune
Cunoscut ca unul dintre cei mai performanţi şi intransigenţi magistraţi, procurorul Marius Ştefan s-a făcut remarcat în primul rând prin dosarele menite să combată evaziunea fiscală, el fiind cel care a instrumentat două dosare cu prejudicii de milioane de euro, cunoscute sub numele „Cheresteaua” și „Balastiera”. După ce a activat şi în cadrul DIICOT, vreme de mai bine de şase ani a condus Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, perioadă în care procurorii din subordinea sa au avut de instrumentat cazuri complexe care l-au adus în atenţia opiniei publice, precum cel al fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, acuzat că a ucis doi bătrâni într-un accident, ori al bărbatului care a murit în autogara Piteşti în urma intervenţiei brutale a oamenilor legii. Marius-Ionel Ştefan pleacă la DNA din postura de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, instituţie unde în ultima perioadă a făcut echipă cu Laurenţiu Palaghiea, un alt procuror care a lucrat în cadrul Anticorupţiei.