Prognoză ANM. Cum va fi vremea în luna februarie

de | 20.01.2023 16:35 | Știri, Lifestyle, Național

 

Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au anunțat cum va fi vremea în primele săptămâni din luna februarie 2023.

Se pare că vremea se răcește în toată țară iar la munte vor predomina ninsorile și viscolul.

Temperaturile maxime se vor încadra între – 2…0 în regiunile din nordul țării şi 4…6 grade în zona deluroasã din vest; cu o posibilă răcire spre finalul săptămânii viitoare. Valorile minimele termice vor fi cuprinse în general între -5 şi 2 grade, cu cele mai scăzute temperaturi în depresiunile din estul Transilvaniei și în zonele montane. Precipitaţiile vor fi prezente în mare parte din țară. În regiunile sud-vestice vor fi mai însemnate cantitativ, ninsori la munte, lapoviță şi predominant ploi în zonele joase. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale în Banat, Oltenia şi la munte, cu precãdere în masivele sud-vestice”, conform observatornews.ro

 

Vremea în săptămâna 23 –30 ianuarie

Sfârșitul lunii ianuarie, mai exact în intervalul 23 –30 ianuarie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României iar regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de sud-vest a ţării.  În restul teritoriului cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare, mai ales în regiunile nord-vestice, anunță meteorologii.

Vremea în săptămâna 31 ianuarie – 06 februarie

În prima săptămână din luna februarie, mai exact până pe 6 februarie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât normalul perioadei, peste tot în țară.

ANM precizează că în partea de sud a țării, nivelul precipitațiilor va fi deficitar, șansele de a vedea zăpadă sunt slabe.

Regimul pluviometric în restul României va fi apropiat de cel normal pentru luna februarie, ceea ce înseamnă că, în anumite zone, ar putea să apară precipitații dar cel mai probabil vor fi semnalate ploi.

Vremea în săptămâna 7 – 14 februarie 

Pentru intervalul 7-14 februarie, meteorologii anunță că temperaturile vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări  iar regimul pluviometric va fi în general deficitar.

Vremea în săptămâna 14 – 21 februarie 

A treia săptămână din luna februarie va aduce temperaturi apropiate de normalul perioadei, în întreaga țară, la fel vor fi și cantitățile de precipitații, potrivit News.ro

 

 

Foto: Playtech

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ANM

Ultimele articole