Programul extins până la 23.30 pe două linii Publitrans din Bascov și Bradu

de | 10.09.2022 14:30 | Administrație, Pitești, Rural, Știri

Pe 1 septembrie, au fost activate cinci linii extraurbane, pe Bradu, Bascov și Mărăcineni. La numai o zi după ce autobuzele au intrat pe traseu, au și apărut primele ajustări ale programului, realizate la solicitarea beneficiarilor. Într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Pitești, organizată în data de 2 septembrie, au fost decise două modificări importante.

Pentru a răspunde nevoilor numeroșilor angajați ce lucrează la firmele din Bascov, programul autobuzelor de pe linia 11 s-a extins de la ora prevăzută inițial, respectiv 18:30, până la ora 23:00, astfel încât și cei care sunt schimbul II sau III, dar și elevii care învață după-amiza, să se poată deplasa folosind mijloacele publice de transport în comun.

La Bradu, după cum ne-a explicat primarul Dan Stroe, tot ca urmare a aspectelor semnalate de către cetățeni, programul autobuzelor Publitrans va fi intensificat în ceea ce privește cursele de weekend, dar și prelungit, de la  până la 23.30, deoarece era doar până la 18.00 în orarul stabilit inițial.

Dan Stroe Bradu

Încă de la început am convenit cu operatorul de transport că, în funcție de fluxul de călători, programul de transport poate fi îmbunătățit.
Deja cursa de 05.30 cu plecare de la Barieră a fost devansată la ora 05.20. De asemenea, cursa de 07.30, tot cu plecare de la Barieră va fi devansată la ora 07.20.
Avem în vedere să mai suplimentăm cu încă 2 curse intervalul orar 16.00-18.00, astfel încât să se circule din 30 în 30 de minute (cu plecare din Pitești la orele 17.00 și 18.00).
În altă ordine de idei, cred că transportul public local cu autobuze este o realizare importantă și vă asigur că vom fi receptivi la orice sugestie de îmbunătățire a acestui serviciu.”, a fost mesajul transmis de către primarul Dan Stroe. 

O companie mare promite achiziția a 300 de abonamente dacă se prelungește programul și pentru traseul de pe Mărăcineni

După ce s-au bătut în cuie noile programe, au apărut cereri și din partea utilizatorilor Liniei 15 care conectează Piteștiul cu localitatea Mărăcineni. Și aceștia – forțați fie de serviciul pe ture, fie de orarul de la școală al elevilor – au cerut o prelungire a programului de circulație a autobuzelor.

Cristian Gentea_Nicolae Dascalu

Conform site-ului Publitrans, Linia 15 intră pe traseu dimineața la 6:21 și încheie cursele la 21:00 în timpul săptămânii și la ora 18:00 în weekend. După cum ne-a declarat edilul Piteștiului, chiar după efectuarea unei călătorii pe traseul Pitești – Mărăcineni, unul dintre agenții economici mari din zonă a promis că va achiziționa 300 de abonamente dacă programul autobuzelor este extins până la ora 23:00. Prețul unui abonament integrat, nenominal, destinat agenților economici, este de 160 lei pe lună și poate fi oferit angajaților pentru ca aceștia să facă naveta.

Firma care și-a manifestat instant interesul ar fi, conform datelor noastre, Novares – un producător de componente auto din mase plastice, cu acționariat francez, care a deschis în 2017 fabrica de la Mărăcineni.

Reamintim că o călătorie Publitrans costă 2,5 lei, iar un abonament lunar valabil pe toate liniile din Pitești și pe cele extraurbane costă 80 lei pe lună, fiind unul foarte avantajos în ceea ce privește  costul și beneficiile. Liniile metropolitane care au intrat în activitate sunt 11 și 14 pe Bascov, 12 pe Bradu și 15 pe Mărăcineni.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bascov | Bradu | Dan Stroe | Mărăcineni | Pitești | Publitrans