Românii vor trebui să primească informații clare și complete în legătură cu produsele alimentare ce conțin făină obținută din orice fel de insectă, potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor. Acest proiect stabilește regulile folosirii insectelor la prepararea produselor alimentare.
Potrivit proiectului, produsele tradiționale prevăzute în Registrul Naţional al Produselor Tradiționale (RNPT) nu vor putea conține făină de insecte.
Amenzi de până la 100.000 lei
Totodată, detalii despre conținutul produselor alimentare la care s-a folosit făină obținută din orice fel de insectă vor trebui să apară atât pe eticheta acestora și lângă produs, cât și pe site-urile care le vând, dacă vânzarea se face online. Producerea, prepararea ori comercializarea produselor sub denumirea utilizată inițial este interzisă dacă acestea nu aveau printre ingrediente făină de insecte. Produsele alimentare care conțin specii de insecte autorizate vor trebui prezentate în magazine într-un stand separat. Pentru corecta informare a clienților, comercianții vor trebui să afișeze, la loc vizibil (pe un suport sau panou) o informare legată de faptul că produsele conțin insecte. Aceleași reguli privind informarea clienților se vor aplica și în cazul produselor alimentare din restaurante sau celor livrate acasă. Nerespectarea noilor reguli poate aduce amenzi usturătoare, cuprinse între 10.000 lei și 100.000 de lei.
De altfel, proiectul a fost înregistrat la Senat la începutul lunii aprilie și poate fi consultat aici. Pentru a se aplica, proiectul trebuie să fie adoptat la Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.
Foto descriptiv. Sursă foto: playtech.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Evenimente noi organizate de Centrul Cultural Pitești în perioada 2 – 5 mai