Un proiect de lege aflat în dezbaterea senatorilor vine cu reguli noi privind etichetarea produselor alimentare. Aceasta se va face astfel încât consumatorii să poată identifica ușor originea ingredientelor din produs, respectiv dacă ele provin exclusiv sau parţial din România sau dacă doar prelucrarea a avut loc în țara noastră.
Propunerea legislativă privind utilizarea anumitor semne distinctive opţionale pe produsele alimentare, aflată în dezbatere la Senat, primă cameră sesizată, reglementează condiţiile în care unui produs alimentar i se poate pune eticheta de autohton.
Ce prevede proiectul
Referitor la etichetarea, prezentarea sau promovarea unui produs alimentar, se va putea folosi termenul de “produs autohton” sau orice altă formulare care indică originea locală a acestuia doar dacă acesta este fabricat din materii prime româneşti şi dacă toate procesele utilizate în producţia sa s-au desfășurat aici, arată cei de la avocatnet.ro. Va putea fi indicată, pe lângă cele menționate mai sus, originea autohtonă și dacă etapele de prelucrare a produsului final se desfășoară în România. Excepție de la cerințele privind materiile prime se va face în cazul mirodeniilor, al plantelor aromatice şi al amestecurilor acestora care nu au fost cultivate la scară comercială în țara noastră înainte de demararea producţiei, precum şi în cazul sării de masă, al aditivilor, al enzimelor, al aromelor alimentare care nu pot fi extrase în România şi care nu sunt produse în mod normal aici. ”Un produs alimentar pe ambalajul căruia apare o menţiune conform reglementărilor prezentei legi, dar care nu respectă cerinţele acesteia, poate fi introdus pe piaţă timp de 1 an de la intrarea în vigoare a prezentei legi şi poate rămâne pe piaţă până la sfârşitul perioadei de valabilitate”, se mai arată în proiectul de lege.
În cazul nerespectării regulilor etichetării distinctive, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va putea aplica amenzi de până la 30.000 de lei. Pentru a se aplica, proiectul de lege trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
Foto descriptiv. Sursă foto: Jurnalul.ro.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: