Proiectul de reorganizare a unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, în consultare publică

de | 14.11.2023 18:32 | Național, Administrație

Ministerul Educației anunță că a pus în consultare publică proiectul de Metodologie privind procesul de organizare a rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar în anul școlar 2024-2025 și proiectul de Metodologie privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică.

Astfel, potrivit informării publicate, reorganizarea unităților de învățământ cu personalitate juridică se va face cu respectarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, privind numărul de elevi școlarizați într-o unitate de învățământ, astfel încât aceasta să poată funcționa cu personalitate juridică, respectiv:

  • a) cu minimum 300 de elevi;
  • b) cu minimum 300 de elevi, preșcolari și/sau antepreșcolari;
  • c) cu minimum 140 de preșcolari și/sau antepreșcolari;
  • d) cu minimum 120 de antepreșcolari;
  • e) cu minimum 80 de elevi, în cazul unităților de învățământ liceal tehnologic care școlarizează exclusiv în sistem dual;
  • f) cu minimum 50 de elevi sau minimum 50 de elevi și/sau preșcolari, în cazul unităților de învățământ special;
  • g) cu minimum 100 de elevi, în cazul unităților de învățământ postliceal.

De asemenea, Metodologia privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar cu PJ conține și calendarul activităților privind reorganizarea unor unități de învățământ preuniversitar, pentru anul școlar 2024-2025. Documentele supuse consultării publice sunt disponibile aici. Totodată, potrivit sursei citate, propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice (de la data publicării) pe adresa de e-mail dgmrurs@edu.gov.ro.

Foto descriptiv. Sursă foto: Debanat.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Vești noi pentru români! A fost anunțat un nou sprijin care vizează 500.000 de persoane!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Educaţiei