Angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi cei ai caselor judeţene vor declanşa începând de joi, 2 noiembrie, un protest pe o perioadă nederminată, fiind nemulţumiţi de faptul că salariile lor nu au mai crescut din 2018,
În urma acestei decizii, activitatea de relaţii cu publicul va fi blocată.
Anunțul a fost făcut de Blocul Naţional Sindical (BNS), alături de afiliatul Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate.
Blocul Naţional Sindical (BNS), alături de afiliatul său Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, informează că începând de joi, 2 noiembrie 2023, angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, ai Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti intră în protest generalizat pe perioada nedeterminată”, se arată într-un comunicat al BNS.
Sindicaliştii susţin că această decizie survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog şi de aşteptare, au constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majore pe care aceştia le au, nu se găsesc soluţii, însă sunt găsite „soluţii satisfăcătoare şi imediate” pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariaţi.
BNS, FSCAS și conducerea CNAS au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din această instituție, promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecțiilor salariale, în condițiile în care salariații din aceste instituții nu au beneficiat de niciun fel de creștere salarială din 2018 până în prezent! Aceasta, în ciuda faptului că, în perioada pandemiei de COVID-19, instituția a funcționat la capacitate maximă cu toți salariații săi pentru a putea să asigure finanțările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicați.”, mai transmit sindicaliștii
Sindicaliştii au explicat că în ultima săptămână de lucru a sesiunii parlamentare precedente, adică în luna iunie, proiectul de lege ajuns pe agenda plenului Camerei Deputaţilor (camera decizională) a fost retras de la vot, motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare din cauza acestor noi amendamente.
Deși proiectul de lege trimis în Parlament viza în mod direct salarizarea lucrătorilor din CNAS, anumiți miniștri și parlamentari au intervenit prin amendate pentru alte tipuri de categorii de salariați din sectorul de sănătate publică (nu puțini la număr), ce nu erau vizați de proiectul legii.
În aceste condiții, ne-am trezit în ultima săptămână de lucru a sesiunii parlamentare precedente (luna iunie a.c), că proiectul de lege ajuns pe agenda plenului Camerei Deputaților (camera decizională) a fost retras de la vot, motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare din cauza acestor noi amendamente.
În ciuda unor promisiuni care ne-au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, am constatat că s-au găsit soluții prin ordonanțe de urgență pentru alte categorii de salariați din sănătate, cu excepția noastră.”, adaugă sindicaliștii
Sindicaliștii mai susțin că ei nu au cerut rectificări bugetare şi au precizat că resursele financiare necesare salariilor angajaţilor sunt insignifiante şi se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an.
Nu am cerut rectificări bugetare! Resursele financiare necesare salariilor noastre sunt insignifiante și se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an.
Atragem încă o dată atenția că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituție a pierdut peste 25% din totalul salariaților din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluție juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS județene și OPSNAJ!”, se mai arată în comunicatul transmis de BNS
Astfel, începând de joi, 2 noiembrie 2023, majoritatea salariaţilor din CNAS, CASMB, CJAS-uri şi OPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată, iar activitatea de relaţii cu publicul va fi grav perturbată.
Potrivit sursei citate, 90% din salariaţii Casei şi-au exprimat acordul cu privire la acest protest, cu excepţia conducătorilor instituţiei de la nivel central şi teritorial.
În acest context, va fi afectată inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) şi, nu în ultimul rând, a programelor naţionale de sănătate.
În ciuda eforturilor comune pe care le-am facut pe partea sindicală, împreună cu președintele CNAS și conducerea executivă a acesteia (cărora le mulțumim public pentru deschiderea și cooperarea pe care le-au manifestat până în prezent) ne vedem nevoiți să apelăm la această soluție disperată: protest generalizat pe perioadă nedeterminată!
Așadar, de joi, 2 noiembrie 2023, activitatea de relații cu publicul va fi grav perturbată, inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) și, nu în ultimul rând, a programelor naționale de sănătate, din cauza faptului că majoritatea salariaților din CNAS, CASMB,CJAS-uri și OPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată. În acest sens, 90% din salariații Casei și-au exprimat acordul cu privire la acest protest, cu excepția conducătorilor instituției de la nivel central și teritorial.”, mai transmit reprezentanții BNS
sursă foto propolitica.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Încălțăminte contrafăcută, în valoare de aproape 7 milioane de lei, descoperită în Portul Constanţa