Radu Perianu este susținut cu fermitate de liderii PNL Argeș din mediul urban

de | 01.04.2024 16:47 | Din ediția tipărită, Județean, Politic

Prefectul Radu Perianu, candidat al Partidului Național Liberal pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș, beneficiază de susținerea întregii echipe liberale, fiind sprijinit cu fermitate de candidații PNL pentru primăriile municipiilor și ale orașelor din județ. Liderii organizațiilor din mediul urban îl consideră pe Radu Perianu un profesionist care și-a dovedit de-a lungul timpului implicarea în problematici importante pentru județ și, implicit, omul potrivit pentru a prelua președinția Consiliului Județean.

Mihai Coteț,  Pitești: ”Un avocat este tocmai bun pentru județ”

”Cel mai important este că Radu Perianu și-a asumat această candidatură și nu este ușor lucru să candidezi pentru o astfel de funcție, în județul baronilor roșii. Nu e ușor, dar te obligă cele trei decenii sub administrația PSD! Nici nu trebuie să vezi vreun semn ca să știi că ai intrat în Argeș, indiferent din ce direcție o faci. Infrastructura îți va semnala negreșit. Diferența dintre județele conduse de oameni de dreapta și cele conduse de oameni de stânga este vizibilă, iar asta este valabil și în cazul localităților. Dacă vrem să ieșim din acest cerc vicios în care singurele lucruri care cresc sunt averile, aroganța și autosuficiența pesediștilor, atunci trebuie să punem punct acestei paranteze triste din istoria comunităților noastre.”, explică Mihai Coteț, omul din linia întâi a liberalilor pentru Pitești, motivele care îi întăresc convingerea că Radu Perianu trebuie să preia conducerea administrației județene.

”Nu doar că este vechi liberal, dar este și un om cu o vastă experiență în administrație. După atâta corupție și incompetență, un avocat cred că este tocmai bun pentru județ. Un avocat care să pledeze în favoarea lui”, completează Mihai Coteț.

Conform domniei-sale, în perioada în care a acționat ca prefect, Radu Perianu a semnalat nenumărate aspecte problematice care se află sub administrarea Consiliului Județean Argeș.

Un parc industrial și un spital sunt proiecte pentru care Primăria Pitești și Consiliul Județean ar fi trebuit să-și unească de mult forțele, opinează președintele PNL Pitești. Acesta spune că și-ar dori să poată schimba paradigma la Pitești și în Argeș, fiind pentru prima oară când cele două instituții ar colabora cu adevărat.

Cosmin Petrescu, Curtea de Argeș: ”Are calități destul de rare în politică!”

Dinspre Orașul Basarabilor, Cosmin Petrescu, candidatul PNL pentru Primăria Curtea de Argeș, îl caracterizează pe Radu Perianu drept „un om foarte inteligent, onest, corect, având calități destul de rare în politică.”

”Am vorbit cu el de câteva ori la Pitești și apoi l-am invitat la o ședință la Curtea de Argeș. Toți au văzut atunci că este un om modest, care nu epatează. La toate întâlnirile cu oamenii, răspunde la întrebări, încearcă să găsească soluții, lucru care a fost foarte apreciat. De meserie este avocat, iar meseria te transformă în timp. El trebuie să respecte litera legii, de aceea cred că este un prefect foarte bun și că, mai departe, este nevoie de astfel de oameni la Consiliul Județean”, afirmă Cosmin Petrescu.

Proiectul de lungă durată Pitești Tech City, în care prefectul a jucat un rol foarte important în promovarea acestei idei, poate fi considerat primul și cel mai important proiect pe care Cosmin Petrescu îl vede realizat în continuare alături de Radu Perianu.

Gabriel Tudor, Costești: ”Îl știu pe Radu Perianu ca un profesionist, foarte perseverent și meticulos”

”Radu Perianu îmi este coleg, avocat. Îl cunosc de ceva ani, îl știu ca pe un bun profesionist, foarte perseverent și meticulos. Așa l-am perceput, fiindu-mi coleg, avocat și apoi prefect. Este omul care, atunci când își propune un lucru, îl și realizează. Încearcă să implementeze proiectul Pitești Tech City și am încredere că o să ducă la bun sfârșit acest plan”, spune, despre Radu Perianu, și candidatul la Primăria Costești, Gabriel Tudor.

Candidatul liberal consideră că – în proiectul Pitești Tech City – sunt implicate toate zonele din apropierea municipiului-reședință, iar implementarea lui va conduce și la o colaborare cu localitățile vecine.

Ana-Maria Pănescu, Topoloveni: ”Îmi place să fac echipă cu Radu Perianu, pentru că are viziune, determinare”

La rândul domniei-sale, Ana-Maria Pănescu, candidatul PNL la Primăria Topoloveni, îl cunoaște pe Radu Perianu de foarte mult timp, de peste 15 ani.  Îl caracterizează ca fiind un bun profesionist, un om determinat și ambițios.

”Îmi place să fac echipă cu el, deoarece consider că are viziune, determinare și, atunci când își propune un proiect, de regulă îl finalizează cu succes sau cel puțin se zbate pentru a avea un rezultat optim. Face o treabă bună și cred că o să fie omul potrivit pentru Consiliul Județean Argeș.”, detaliază Ana-Maria Pănescu.

Infrastructura locală este prioritară pe lista proiectelor comune pe care președintele PNL Topoloveni își propune să le realizeze avându-l pe Radu Perianu ca lider de echipă în alegerile următoare. Ana-Maria Pănescu este de părere că este necesar ca Topoloveniul să facă parte din zona metropolitană, de un mare interes fiind și parcul industrial aferent proiectului Pitești Tech City, ceea ce ar presupune o dezvoltarea economică generalizată.

Iulian Călin, Ștefănești: ”Radu Perianu are realizări majore și s-a implicat activ în probleme majore ale județului”

Iulian Călin, candidatul PNL pentru Primăria Ștefănești, declară că îl susține, la rândul său, pe Radu Perianu pentru funcția de președinte al Consiliului Județean datorită realizărilor concrete ca prefect și implicării sale active  în problemele majore cu care se confruntă județul Argeș. Datorită eforturilor sale, afirmă președintele PNL Ștefănești, timpul de așteptare la examenul pentru permisul auto a fost redus semnificativ, de la patru-cinci luni la doar câteva săptămâni, ceea ce a adus beneficii considerabile pentru tinerii șoferi și familiile acestora.

De asemenea, prin campaniile de prevenire în domeniul sănătății, a reușit să aducă îmbunătățiri semnificative în depistarea și tratamentul unor afecțiuni grave, contribuind la sănătatea și bunăstarea comunității. Implicarea sa activă în diverse domenii precum sănătatea, transportul și dezvoltarea economică demonstrează capacitatea sa de a aborda problemele complexe și de a găsi soluții eficiente pentru cetățeni. Cei doi candidați, la Primăria Ștefănești și la Consiliul Județean Argeș, locuiesc în orașul Ștefănești, iar Iulian Călin opinează că prefectul Radu Perianu este direct interesat de dezvoltarea orașului, fiind vorba de o susținere reciprocă.

”Fac echipă cu Radu Perianu și continuăm să dezvoltăm proiectele de succes inițiate în timpul mandatului său, concentrându-ne pe următoarele obiective comune:

» Reducerea birocrației și îmbunătățirea infrastructurii administrative pentru a oferi servicii mai eficiente și accesibile cetățenilor.

» Promovarea investițiilor în infrastructura de sănătate și educație, precum și susținerea inițiativelor care vizează îmbunătățirea calității vieții locuitorilor județului Argeș.

» Dezvoltarea colaborării între autoritățile locale și instituțiile centrale pentru a asigura implementarea eficientă a proiectelor de dezvoltare regională și atragerea fondurilor europene.

» Ștefăneștiul este unul dintre orașele în care vrem să punem pe picioare unul dintre cele 10 parcuri industriale pentru Argeș, prevăzute în proiectul Pitești Tech City. Vom susține mediul de afaceri local și vom promova inițiativele, implicit va fi stimulată creșterea economică și crearea de locuri de muncă în orașul nostru.

» Consolidarea parteneriatului public-privat, sprijinim inovația și antreprenoriatul în diverse domenii, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă și competitivitatea județului pe plan național și internațional”, declară Iulian Călin.

Alin Călinescu, Mioveni: ”Cred în Radu Perianu, în echipa lui și în ideile pe care le are”

”Radu Perianu este o persoană echilibrată, implicată și sunt convins că toate lucrurile pe care le promite în această campanie vor fi implementate atunci când va fi președintele Consiliului Județean. Cred în el, în echipa pe care o are, în ideile pe care le are. Este modest, serios și acestea sunt calitățile care îl reprezintă”, spune și Alin Călinescu, candidat PNL la Primăria Mioveni. Orașul Mioveni are un plan de guvernare foarte bine stabilit pentru perioada 2024-2028, afirmă președintele PNL Mioveni, care își dorește o echipă puternică alături de Consiliul Județean, împreună cu care să poată desfășura o serie de proiecte comune”.

 

Sursă foto: ediția tipărită.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Liberalii argeșeni și-au lansat candidații la Mărăcineni, Micești și Bradu

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/berta-dima/" target="_self">Berta Dima</a>

Articol scris de Berta Dima

Absolventă a programului de master Jurnalism Tematic, Universitatea București, experiență în presă din anul 2020, pasionată de domeniul social.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole