Părintele capelan Rafael Vintilă este un profesionist cu o pregătire complexă în psihologie, teologie și asistență socială, cu experiență atât în domeniul medical, cât și în cel eclezial și educațional. A urmat studii universitare și postuniversitare care i-au oferit o perspectivă și o viziune de ansamblu asupra nevoilor oamenilor, dezvoltând abilități solide de consiliere, comunicare constructivă și mediere a relațiilor interpersonale. Este recunoscut pentru spiritul său de echipă, pentru capacitatea de a construi relații bazate pe încredere și empatie și pentru competențele organizatorice care îi permit să coordoneze echipe și proiecte cu succes. Experiența sa include activitate medicală generalistă, implicare în programe sociale și educaționale, precum și activități editoriale și de tineret. Pentru dedicarea și contribuția sa, a fost distins cu “Crucea Basarabă”, iar parcursul profesional al domniei sale reflectă un angajament constant pentru dezvoltarea comunității și sprijinirea oamenilor în diverse contexte sociale și spirituale.
Cum definiți succesul astăzi, când ați confirmat deja, și ce refuzați acum, după ani de muncă, să mai sacrificați pentru el?
– Succesul nu este cât construiesc eu pentru Dumnezeu, ci cât rămân ancorat în ceea ce a făcut Iisus Hristos pentru mine. La început, poate că succesul însemna confirmare, stabilitate, o anumită poziție, anumite privilegii. Succesul înseamnă să nu te fragmentezi interior pentru a fi acceptat exterior. Înseamnă să nu-ți vinzi conștiința și crezul pentru aplauze care, la final, te pot strivi. Interior, succesul sănătos ține de coerență și integritate. De aceea, un succes matur nu se definește prin cât de sus ajungi, ci prin cât de întreg rămâi în timp ce urci. Când rolul ajunge să te stăpânească, apare fragmentarea interioară: una gândești, alta spui și alta trăiești. Succesul construit pe mască este fragil, uneori dramatic. El cere energie continuă pentru a menține aparența și produce anxietate: „Dacă vor descoperi cine sunt cu adevărat?” Succesul construit pe naturalețe este mai lent, dar mai stabil. Nu impresionează întotdeauna; uneori poate chiar scandaliza. Însă rezistă testului timpului, conferă unicitate și păstrează vitalitatea interioară.
Care a fost testul de maturitate pentru dumneavoastră în domeniul în care ați ales să construiți și ce ați simțit că sunteți obligat să demonstrați?
Pentru mine, testul de maturitate nu a fost legat de competență, ci de claritate și asumare. La început, simți nevoia să demonstrezi că meriți locul: că știi, că poți, că ești suficient de pregătit, suficient de convingător, suficient de relevant. Există presiunea de a confirma așteptările, ale mentorilor, ale comunității, ale propriei imagini despre tine. Mi-am găsit echilibrul privind la viețile unor oameni care au trecut prin lupte reale. Apostolul Pavel m-a învățat că slăbiciunea nu te descalifică; harul lui Dumnezeu lucrează tocmai acolo unde recunoști că nu ești suficient și renunți la un fals ego. Fericitul Augustin de Hipona mi-a arătat că frământarea nu este un eșec, ci drumul spre pace și adevăr. Dr. Martin Luther mi-a arătat ce înseamnă să nu-ți vinzi conștiința, chiar dacă prețul pare mare la prima vedere. Dr. Carl Gustav Jung m-a ajutat să înțeleg că maturitatea înseamnă să îți cunoști atât partea luminoasă, cât și umbra, fără să fugi de tine. Pentru mine, maturitatea înseamnă să pot însoți cu adevărat pe cineva, fără grabă, fără judecăți pripite. Înseamnă să nu ofer sfaturi pe care eu însumi nu sunt dispus sau capabil să le trăiesc. Știu că sunt și eu om căzut, îndreptățit nu prin meritele mele, ci prin darul lui Hristos. Tocmai această conștientizare mă face mai atent, mai smerit, mai puțin dispus să mă așez în postura de judecător aspru.
Într-un context economic și social tot mai impredictibil, ce decizie luată în ultimii ani v-a scos complet din zona de confort, dar v-a definit profilul profesional?
– Decizia care m-a scos cel mai mult din zona de confort a fost să aleg claritatea în locul comodității. Să nu caut doar siguranță sau validare, ci să îmi asum public convingerile, chiar și atunci când ele nu sunt prea populare. M-am regăsit în curajul Apostolul Pavel, care a ieșit din siguranța lumii sale pentru a-și urma chemarea, și în ezitarea transformată în asumare a lui Moise. Chemarea autentică nu vine niciodată cu confort garantat. Această decizie a însemnat confruntarea cu frica de respingere și renunțarea la nevoia constantă de aprobare. A fost un proces de integrare: să accept că nu voi fi înțeles de toți, dar că identitatea mea nu trebuie negociată. Mă regăsesc și într-un plan simbolic. Sunt născut în aceeași zi cu Constantin Brâncuși, iar acest detaliu m-a făcut mereu să reflectez. El a plecat din satul său pentru a-și urma visul, a traversat granițe, a înfruntat sărăcia și neînțelegerea, dar nu și-a abandonat viziunea. A preferat autenticitatea în locul imitației și a redefinit limbajul artei prin esență, nu prin exces.
Dacă ați putea schimba un singur lucru în lumea în care va crește viitoarea generație de lideri, care ar fi acela și de ce?
– Dacă aș putea schimba un singur lucru în lumea în care va crește viitoarea generație de lideri, aș schimba modul în care definim valoarea omului. Astăzi, valoarea este măsurată aproape exclusiv în performanță, expunere și viteză. Ești bun dacă produci. Ești relevant dacă ești vizibil. Ești important dacă ești urmat. Dar o astfel de cultură formează lideri anxioși, dependenți de validare și vulnerabili la compromis. Aș vrea ca viitorii lideri să crească într-o cultură care le spune că valoarea lor nu începe cu rezultatele, ci cu caracterul. Că identitatea nu se construiește din aplauze, ci din conștiință. Că nu trebuie să demonstreze constant că merită să existe. Lideri care pot lua decizii grele fără să-și vândă sufletul pentru popularitate. Dacă schimbăm criteriul valorii, schimbăm tot: vom avea lideri care pot asculta, nu doar domina; lideri care pot recunoaște greșeli, nu doar impune imagine;lideri care rămân integri chiar și atunci când costă.
Încă de la începutul parcursului meu profesional am ales să susțin tineri chiar mai tineri decât mine. I-am încurajat să nu abandoneze, să își descopere propriile vocații. Le-am oferit spațiu să vorbească și să greșească, fără să intervin brutal; i-am susținut să ia decizii singuri, chiar dacă nu erau perfecte; am refuzat să devin „centrul” lor, tocmai pentru ca ei să își descopere propriul centru. Talentul nostru este talantul încredințat de Dumnezeu. Talantul (darul primit) devine talent (dar lucrat) doar atunci când este pus în mișcare. Dacă îl îngropi din teamă, rămâne potențial. Dacă îl cultivi, devine rod. Sunt format și în zona psihologiei militare, dar și în domeniul psihologiei pastorale.Tehnologia și inteligența artificială sunt instrumente extraordinare. Ele optimizează procese, reduc erori, accelerează analiza și democratizează accesul la informație. Problema nu este viteza progresului, ci cine rămâne la volan. Limita dintre eficiență și pierderea controlului uman o trasez în trei puncte clare. Când delegăm decizia morală. Algoritmul poate calcula, dar nu poate purta responsabilitate. În momentul în care lăsăm inteligența artificială să decidă ce este just, ce este adevărat sau ce este valoros, fără filtrul conștiinței umane, am trecut linia. A doua când eficiența devine mai importantă decât demnitatea. Dacă optimizarea începe să reducă omul la date, profil sau comportament predictibil, pierdem ceva esențial: unicitatea și libertatea persoanei. Iar a treia atunci când dependența înlocuiește discernământul. Tehnologia trebuie să ne extindă capacitatea, nu să ne atrofieze gândirea critică. Dacă nu mai putem lua decizii fără asistență digitală, eficiența s-a transformat în vulnerabilitate.
Dintr-o perspectivă teologică, omul rămâne purtător de conștiință și responsabilitate. Instrumentele pot servi, dar nu pot înlocui vocația umană de a judeca, de a iubi și de a răspunde moral. Aș spune simplu: folosesc tehnologia pentru a face lucrurile mai rapide, dar nu îi permit să definească ce este bine. Eficiența este un mijloc. Putem lăsa algoritmii să calculeze, dar nu putem lăsa mașinile să decidă sensul. Rugăciunea ne amintește că nu suntem doar minți productive, ci ființe responsabile. Ne așează suficient cât să nu confundăm viteza cu adevărul.
De final, pentru că ne aflăm în perioada Postului Mare, să ne amintim că toate sunt bune când sunt primite cu mulțumire, așa cum spune Scriptura: „Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulțumire” (1 Timotei 4, 4). Postul nu pornește din dispreț față de hrană sau față de materie, ci din dorința de a evita excesul care tulbură discernământul. Când impulsul conduce, rațiunea slăbește. Este bine să reducem excesul de zahăr și de rețele sociale, dar și excesul de reacție. Zahărul oferă plăcere rapidă, dar instabilă. Întrebarea este cu ce îl înlocuim. Dacă scoatem excesul, dar îl umplem cu iritare sau judecată, nu am câștigat nimic. Dacă îl înlocuim cu cumpătare, rugăciune, lectură ziditoare, muzică bună și relații curate, atunci disciplina devine rodnică. Adevărata probă nu este foamea, ci stăpânirea cuvântului. Limba poate deveni instrumentul orgoliului, iar mintea consumă resentimente, comparații și frici mai mult decât stomacul consumă hrană. Postul înseamnă să alegi conștient ce lași să te locuiască. Poți respecta reguli și să nu te schimbi interior. De aceea, postul autentic este o reașezare a priorităților, nu o simplă restricție. „Sfaturile în inima omului sunt apă adâncă, dar omul priceput le va scoate. Mulți oameni își vestesc bunătatea, dar prieten credincios cine va găsi?” (Pildele lui Solomon 20, 5–6)
***
Pentru îndrumare spirituală și consiliere psihologică: WhatsApp 0785.205.553.
***
Această prezentare este parte a proiectului NextGeneration – un proiect editorial Ancheta dedicat prezentării personalităților care reflectă cel mai bine reușita noii generații de specialiști, antreprenori, oameni politici și manageri publici din județul Argeș.
Ne propunem, prin acest proiect, să promovăm exemple de bună practică, mesaje și analize ale celor care au reușit în domeniul lor, pentru a încuraja dezvoltarea de competențe, încrederea tinerilor într-un viitor bun în România și repere de succes pentru toate domeniile esențiale din viața societății argeșene.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Lucrețiu Tudor: Dincolo de funcții, rămâne responsabilitatea față de oameni!
