Raliul Argeșului 2023. Restricții de circulație pentru desfășurarea probelor

de | 14.05.2023 09:29 | Județean, Lifestyle, Național, Pitești, Știri

Raliul Argeșului CATENA – Powered by Citroën 2023 are pregătit și pentru această ediție o mulțime de momente ce vor încânta iubitorii de motorsport. Competiția se va desfășura pe durata a două zile, 26-27 mai, pe Transfăgărășan, pe drumurile de lângă Câmpulung și în Pitești. Vineri seară și sâmbătă, după ora 17:30, sunt programate probele superspecialei Pitești. În prima parte a zilei de sâmbătă, acțiunea de la Raliul Argeșului se mută pe Transfăgărășan cu probele speciale lungi dintre Barajul Vidraru și Cabana Capra.

Raliul Argeșului CATENA – Powered by Citroën 2023, a ajuns la a V-a ediție consecutivă de la revenirea din 2019. Organizatorul ACS DTO Rally Team a pregătit un total de 9 probe speciale. Cu un total de peste 400 de kilometri, dintre care 120 cronometrați, competiția se va desfășura pe durata a două zile pe Transfăgărășan, pe drumurile de lângă Câmpulung și în Pitești. În perioada 26-27 mai, diferite drumuri naționale, județene sau comunale de lângă Pitești, din zona Câmpulung și de pe Transfăgărășan vor fi închise circulației publice.

Superspeciala Pitești este proba dedicată fanilor și spectacolului, fiind programată vineri și sâmbătă în zona Stadionului ”Nicolae Dobrin”.

Superspeciala Pitești:

  • Desfășurare PS4: Vineri, 26 mai 2023
  • Desfășurare PS 9: Sâmbătă, 27 mai 2023
  • Start PS4, vineri: 21:13
  • Start PS9, sâmbătă: 17:37
  • Lungime: 2,05 km
  • Interval închidere circulație vineri: 19:00 – 24:00, Strada N. Dobrin – între intersecția cu Str. Smeurei și Str. Razboieni.
  • Interval închidere circulație sâmbătă: 15:30 – 21:00, Strada N. Dobrin – între intersecția cu Str. Smeurei și Str. Razboieni.

Spectacolul oferit de cei mai buni piloți din România va fi la superspeciala din Pitești! ”Cu o lungime de 2,05 km și desfășurată în jurul Stadionului Municipal ”Nicolae Dobrin”, proba va cuprinde o serie de viraje strânse care vor oferi mult așteptatele ”derapaje controlate”, întotdeauna savurate de către public. De reținut că proba se va desfășura în ambele seri competiționale: atât vineri, cât și sâmbătă”, arată organizatorii în postarea publicată pe pagina de Facebook.

Probele speciale lungi dintre Barajul Vidraru și Cabana Capra

Sâmbătă, acțiunea de la Raliul Argeșului se mută pe Transfăgărășan cu probele speciale lungi dintre Barajul Vidraru și Cabana Capra.

Proba specială ”Lacul Vidraru I”:

  • Desfășurare: Sâmbătă, 27 mai 2023
  • Start PS5: 11:45
  • Lungime: 27,32 km
  • Interval închidere circulație: 09:30 – 19:00, tronson DN7C – între Hidrocentrala Vidraru (Cetatea Poienari) și Cabana Capra.

A doua zi a raliului începe cu cel mai solicitant test, proba ”Lacul Vidraru I”, care an de an a oferit surprize și un plus de suspans. ”Cea mai lungă probă aduce o varietate foarte mare de viraje, de la ace de păr până la secțiuni foarte rapide. Speciala se desfășoară pe malul lacului Vidraru, având deseori locuri de parcare pentru fani, cabane pentru mâncare sau inclusiv locuri de campat”, mai arată organizatorii.

Totodată, vineri, între orele 07:30 – 12:30 – va fi închis sectorul de drum DJ703K și Strada Sudeaua – între Str. Depozitelor și Budeasa Mică, iar între orele 13:00 – 22:30 – va fi închis sectorul de drum DN 73C – de la intersecția cu DN73 până la intrarea în Comuna Berevoiești. 

Raliul Argeșului CATENA – Powered by Citroën este un eveniment organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, susținut de Consiliul Județean Argeș, Primăria Municipiului Pitești și CATENA, cel mai mare lanț de farmacii din România, deținut de grupul Fildas. Mașina oficială a Raliului Argeșului este oferită de Trust Motors – Importator oficial al mărcilor Peugeot, Citroën, DS și Opel în România. Parteneri: Repsol prin Valtec Premium Lubricants, Ramada, MSS, HidroGaz, New Design Composite. Parteneri media: Kiss FM, Prima Sport, RallyMax.ro și Autorally.ro.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Raliul Argeșului

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Vezi programul competiției. Începe Raliul Argeșului 2023!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole