- Primarul Câmpulungului, Elena Lasconi, a prezentat săptămâna trecută, raportul de activitate al anului 2021. Spre deosebire de mulți alți primari, Elena Lasconi chiar a avut cu ce să iasă în față: continuarea lucrărilor la Bulevardul Pardon, 2000 de locuri noi de parcare, lansarea aplicației ,,E-Muscel”, demararea unui proiect pentru construirea primei creșe din Câmpulung etc.
Elena Lasconi a precizat următoarele:
2021 a fost un an în care am muncit pe brânci cu echipa din Primărie pentru lucruri extrem de importante, pe care nu le vede nimeni, dar fără de care nu poți demara niciun proiect. Vorbesc aici despre: ridicări topo, cadastre, identificarea corectă a domeniului public, identificarea cotelor din clădirile din oraș în care muncipiul deține o cotă parte, demararea procedurilor pentru vânzarea locuințelor ANL (pe care și-o doresc oamenii de mai bine de zece ani).
Am lucrat la elaborarea strategiei de dezvoltare locală, actualizarea Planului De Mobilitate Urbană Durabilă și la strategiile pentru tranziția către energie verde și smart city fără de care nu putem depune niciun proiect pe fonduri europene până în 2027. Practic, 2021 reprezintă punctul zero de plecare pentru dezvoltarea Câmpulungului prin întocmirea documentațiilor tehnico economice pentru creșterea calității vieții câmpulungenilor. Vorbesc despre documentații de importanță majoră: extindere rețea gaze, apă, canalizare în tot orașul.
Am depus un proiect de extindere canalizare în zona Valea Româneștilor în programul Anghel Saligny.
Am sprijinit câmpulungenii pentru a depune documente pe portalul Distrigaz și am obținut, fără nicio cheltuială de la bugetul local, extinderea cu aproape 11 km a conductei de gaz, mai mult decât s-a facut în ultimii 20 de ani cu banii câmpulungenilor.
Am început renovarea Policlinicii, a secției de Pediatrie (proiect realizat de echipa minunată a Asociației La Primul Bebe) din Spitalul Municipal și m-am asigurat că lucrările la noua secție de Oncologie sunt de cea mai bună calitate. În paralel, am demarat două proiecte europene pentru cele două spitale pentru securitate la incendii.
Sunt singurul primar din Câmpulung de după Revoluție care și-a asumat lupta cu construcțiile ilegale, ocuparea abuzivă a domeniului public demarând în același timp proiecte îndrăznețe, moderne, practice de amenajare a spațiului verde pentru câmpulungeni care să ia locul garajelor ruginite, insalubre.
Am salvat și regândit proiectele pe GAL. Vorbesc despre pseudo proiecte începute în 2017 cu risc major de pierdere a banilor europeni alocați pentru GAL.
Am refăcut strategia de dezvoltare a GAL-ului împreună cu echipa GAL și am definit proiecte concrete care să îmbunătățească cu adevărat calitatea vieții câmpulungenilor.
Am lansat aplicația E-Muscel, un instrument foarte util pentru fiecare câmpulungean. O aplicație care îi ajută pe oameni să rezolve rapid orice problemă apărută pe domeniul public fără birocrație, timp pierdut, nervi. Tot în 2021 am deblocat proiectul pieței (proiect blocat mai bine de zece ani) și am demarat documentație pentru contruirea primei creșe din Câmpulung.
Anul 2021 a fost anul în care o țară întreagă a aflat că limba română scrisă s-a născut la Câmpulung Muscel. Am continuat lucrările pe Bulevardul Pardon în ciuda multiplelor piedici, reclamații, petiții făcute cu un singur scop: blocarea lucrărilor pentru acest proiect emblemă al Câmpulungului.
De asemenea, am continuat lucrările pe strada Dracești. Am realizat aproape 2000 de locuri de parcare și am repartizat aproape 1400 prin contract, de cinci ori mai mult decât s-a făcut în mandatul primarului de dinainte.
Am demarat lucrări pentru a crea încă 500 de locuri de parcare în prima parte a anului 2022. Am intervenit major în toate domeniile esențiale ale comunității: sănătate, infrastructură, recreere, învățământ, cultură, asistență socială.”