Polițiștii rutieri din Argeș au desfășurat, în ultimele 24 de ore, acțiuni pentru prevenirea accidentelor și depistarea șoferilor care încalcă regulile de circulație. Viteza și conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive au fost printre principalele aspecte urmărite.
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu cei din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au organizat 107 filtre rutiere, unele dintre acestea în colaborare cu structurile de ordine publică, dar și cu reprezentanți ai RAR și ISCTR.
Polițiștii au aplicat peste 400 de amenzi, iar 16 șoferi au rămas fără permis
În timpul controalelor, oamenii legii au efectuat 262 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau a substanțelor psihoactive.
În urma abaterile constatate, oamenii legii au aplicat 415 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 95.000 de lei. Totodată, polițiștii au reținut 16 permise de conducere și au retras 26 de certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 66 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză. În trei cazuri, șoferii au depășit limita legală cu mai mult de 50 de km/h, astfel că polițiștii au reținut permisele de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Acțiunile polițiștilor rutieri continuă, scopul fiind reducerea numărului de accidente și creșterea siguranței participanților la trafic.
Foto (descriptiv) Timp Online

























