Revelion de coșmar pentru o familie din Priboieni! Gospodăria le-a fost cuprinsă de flăcări

de | 01.01.2024 16:00 | Județean, Eveniment

Revelion de coșmar pentru o familie din Argeș, după ce gospodăria le-a fost cuprinsă de flăcări.

Azi-noapte, în jurul orei 1.00, pompierii argeșeni au fost alertați să intervină în localitatea Priboieni, din cauza unui incendiu.

La fața locului s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu trei autospeciale pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că flăcările se manifestau violent la o anexă gospodărească și la acoperișul locuinței, existând posibilitatea de propagare la întreaga casă.

Din păcate, în urma incendiului au fost distruse acoperișul locuinței pe aproximativ 100 mp și anexa în suprafață totală de aproximativ 25 mp, unde se aflau și circa șase tone de cărbune și trei mc de lemn de foc.

Totodată, în urma evenimentului, un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale, deoarece a suferit arsuri la mâna dreaptă.

Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex masculin, care prezenta arsuri la membrul superior drept și nu a avut nevoie de transport ulterior la spital.”, transmite ISU Argeș

Potrivit ISU Argeș, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică.

Foto descriptiv gazetadebistrita.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Zilele din 2024 în care nu se fac nunți

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Priboieni

Ultimele articole