Un român, în vârstă de 37 de ani, se află în stare gravă la spital după ce a încercat să își confecționeze acasă o bombă artizanală.
Românul care se numește Ion Olteanu, se stabilise în Apsella, un mic cătun din partea centrală a Italiei, în urmă cu un an.
El locuia alături de sora sa și cei doi copii ai ei într-un apartament cu mansardă, relatează cotidianul regional Corriere Adriatico,
Potrivit presei italiene, bărbatul a încercat să construiască sâmbătă un dispozitiv explozibil în mansarda casei în care locuia, în Italia, dar, din nefericire, bomba pe care încerca să o confecționeze artizanal a explodat.
Detonarea a fost atât de puternică, încât l-a lăsat fără ambele mâini.
Din păcate, lovitura i-a provocat nu doar amputații, ci și răni mari în mai multe părți ale corpului, de la brațe până la picioare și pe trunchi.
Paramedicii ajunși la fața locului au încercat mai bine de o oră să îi oprească sângerarea, înainte de a fi transportat la spital.
Victima a fost transportată cu elicopterul la un spital din Ancona, unde se zbate acum între viaţă şi moarte.
Potrivit sursei citate, tavanul și pereții apartamentului au fost afectate de explozie, iar bărbatul a fost singurul rănit, deoarece rudele sale nu se aflau acasă în acel moment.
Carabinierii continuă cercetările și încearcă să afle de unde a luat materialele necesare pentru a face o bombă şi care era scopul românului.
sursă foto corriereadriatico.it
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro