Termenul impus de Uniunea Europeană pentru adoptarea regulilor privind transparența salarială a fost depășit, iar România nu a finalizat transpunerea directivei. Gabriela Firea avertizează că întârzierea afectează milioane de angajați și solicită măsuri rapide pentru garantarea principiului „salariu egal pentru muncă egală”.
Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea explică că ”termenul pentru transpunerea Directivei privind transparența salarială a fost ratat de majoritatea statelor membre din UE, inclusiv de România.
Din păcate, doar Italia, Slovacia și Lituania au reușit să transpună directiva în legislațiile lor naționale până pe 7 iunie 2026.
Astăzi, numai aceste țări pot oferi o șansă reală pentru asigurarea unui salariu egal pentru aceeași muncă, indiferent dacă este exercitată de femei sau de bărbați”.
”Nu ne mai permitem amânări!”
Gabriela Firea precizează că încă de anul trecut a întrebat Comisia Europeană despre posibilitatea amânării transpunerii directivei, iar astăzi ”vedem că acest risc a devenit realitate”. Europarlamentaru precizează că această întârziere afectează atât angajatorii, cât și angajații, care nu cunosc forma finală a obligațiilor și nici a drepturilor de care vor dispune.
Lipsa unor reguli clare privind transparența salarială și egalitatea de remunerare între femei și bărbați riscă să prelungească discriminările de pe piața muncii, avertizează Gabriela Firea. Europarlamentarul PSD solicită reluarea demersurilor pentru adoptarea legislației cerute de Uniunea Europeană: ”Din păcate, proiectul de lege privind transparența salarială și consolidarea aplicării principiului egalității de remunerare între femei și bărbați pentru o muncă egală sau o muncă de valoare egală, inițiat de colegul meu Petre Florin Manole și pus în consultare publică, a fost abandonat chiar dacă România avea obligația de a transpune directiva europeană privind transparența salarială până pe 7 iunie 2026 .
Românii au dreptul să știe cum sunt stabilite salariile, să beneficieze de reguli clare și discriminarea trebuie să fie eliminată cât mai repede de pe piața muncii. Nu putem vorbi despre o societate echitabilă atâta timp cât aceeași munca este plătită diferit, atunci când este prestată de o femeie sau de un bărbat”.
România trebuie să adopte fără alte întârzieri regulile europene privind transparența salarială, susține Gabriela Firea. Europarlamentarul afirmă că angajații trebuie să cunoască încă din etapa recrutării criteriile de salarizare și să beneficieze de garanția unui salariu egal pentru o muncă egală.
”Ieri, la Strasbourg, am atras atenția asupra acestui aspect, alături de vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, de liderul grupului S&D, Iratxe Garcia Perez și de ceilalți colegi socialiști.
Fac un apel ferm către Guvernul României să accelereze transpunerea Directivei privind transparența salarială.
Nu ne mai permitem amânări! Vreau să fiu clară, transparența salarială înseamnă reguli clare și predictibile pentru femeile și bărbații de pe piața muncii, care trebuie cunoscute încă de la începutul procesului de recrutare și al negocierii salariale. România trebuie să transpună această directivă fără alte întârzieri și să garanteze dreptul la un salariu egal pentru o muncă egală tuturor cetățenilor.”, a mai punctat europarlamentarul PSD, Gabriela Firea.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Gabriela Firea
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Mișcare importantă într-o uzină Renault! Ce urmează după Duster













