S-a aflat cauza morții lui Bogdan, asistentul veterinar găsit fără suflare în propria mașină

de | 10.05.2024 18:43 | Județean, Eveniment, Importante

Informații noi în cazul lui Bogdan, tânărul asistent veterinar, care a fost găsit fără suflare în propriul autoturism.

Tânărul de 30 de ani a fost descoperit în noaptea de miercuri spre joi, în municipiul Pitești.

La fața locului a intervenit de urgență un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, care l-a resuscitat, însă, din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru el, fiind declarat decesul.

Deși, inițial, s-a speculat că tânărul ar fi suferit de depresie și și-ar fi pus capăt zilelor, medicii legiști au anunțat că acesta a decedat din cauza unui edem pulmonar acut.

Animals Help Center, cabinetul la care lucra Bogdan a postat pe Facebook un mesaj prin care deplânge moartea acestuia, atașând și certificatul medical constatator al decesului.

Colegii susțin că tânărul era un băiat blând, cu zâmbetul pe buze de fiecare dată când venea la muncă, dar și un om de nădejde.

438300202 982394060557916 2868358278736903309 n - S-a aflat cauza morții lui Bogdan, asistentul veterinar găsit fără suflare în propria mașină

Zâmbetul tău rămâne drept amintire a sufletelor pe care le-ai vindecat și le-ai mângâiat: ale noastre, ale lor: ale animăluțelor pe care le-ai tratat.
Noi știm cine ești! Și asta ne doare cel mai tare, căci ai fost arătat lumii drept altcineva. Noi știm cum veneai în fiecare dimineață cu zâmbetul pe buze și cum te întristai când un animăluț suferea. Iar dacă lumea te uită, noi nu o să uităm. Nu o să uităm blândețea din glasul tău și nu o să uităm nici cum știrile ți-au știrbit demnitatea de om care a suferit ceva tragic, cum aceleași canale de știri ți-au distrus părinții, făcându-i să creadă că fiul lor e o altă persoană față de cea pe care și-au dat silința să o crească și pe care au lăsat-o să plece în lume, luptând pentru o viață mai bună.
Ți-au distrus onoarea, ți-au întinat faptele bune și te-au făcut să pari un om laș în fața vieții. Noi suntem în bucăți și am așteptat să vorbim despre tine oficial atunci când am primit dovezi care să ateste faptul că tu ești omul pe care îl știam noi.
Ni s-a prăbușit un stâlp alături de care am pus bazele cabinetului. Ai fost cu noi de la început și am luptat împreună să ajungem unde suntem. Am pierdut un coleg, un prieten, un om de nădejde.
Dar să știi, Bobo al nostru, că vei fi mereu cu noi: în sufletele noastre, în gânduri și în rugăciuni.
Și singurul lucru pe care îl mai putem face acum, în memoria ta, e să oprim timpul pentru o zi. Nu o să ne revenim din durere doar într-o zi, dar e tot ce putem face.
Duminică, 12 mai, cabinetul va fi închis în memoria lui Bogdan, colegul și prietenul nostru care ne-a lăsat cu inimile frânte.”, este mesajul postat pe Facebook de reprezentanții cabinetului veterinar
Moartea fulgerătoare a tânărului i-a șocat pe membrii familiei, dar și pe apropiații acestuia. La scurt timp după aflarea veștii, pe site-urile de socializare au început să curgă mesajele de condoleanțe.
Dumnezeu sa-ti odihnească sufletul și sa te așeze în Gradina Raiului sa ai și acolo grija de animalute. Când un nesăbuit mi -a lovit catelul mortal, cu masina,am alergat disperata la voi.Ai fost prima persoana care m a întâmpinat….și alaturi de minunata Eva ,de dna Carmen ați luptat pentru viata lui.Nu voi uita niciodată, cum ați luptat și ați făcut tot posibilul sa l salvați,nu voi uita niciodată cum alergam la voi pentru orice problema si plecam cu sufletul liniștit ca oameni dedicați îmi vin în ajutor.Multa putere Evei,familiei ,colegilor și celor ce te au cunoscut. DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCĂ!”
Pe Bogdan l-am îndrăgit din prima clipă. Un băiat minunat, atât de dedicat, un suflet curat plin de bunătate, empatie și frumusețe. L-am cunoscut pe adevăratul Bobo, nicidecum așa cum scrie mizerabila presă acum despre el…
Mă doare sufletul, sunt alături de voi în tragedia asta și mă voi gândi la el așa cum era : vesel, devotat animalelor, deștept , un om adevărat. Dumnezeu să-l ierte.”
Drum lin intr-o lume mai buna!Un suflet mult prea curat si dedicat meseriei! Condoleante!”
Fara cuvinte! Doar tristete! Condoleante familiei si celor ce i-au fost aproape! D-zeu sa il odihneasca in liniste si lumina!”
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Un om zâmbitor, prietenos și dedicat salvării atâtor suflete nevinovate!”
Îmi era greu să cred că o persoană atât de minunată cu persoanele și animale ar face un gest necugetat! Mă bucur că adevărul a ieșit la suprafață! Condoleanțe familiei și vouă !”
Condoleanțe, o pierdere imensa în lupta salvării și tratarii animalutelor. Un băiat ce merita mai mult.”, sunt doar câteva din mesajele postate pe Facebook
Foto Facebook Animals Help Center – Cabinet Veterinar
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești