Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a confirmat recent, în cadrul unor discuții purtate recent cu mai mulți angajatori, că „începând cu 1 iulie 2024, salariul minim va crește de la 3.300 lei, cât este în prezent, la 3.700 de lei, așa cum a fost discutat în cadrul Consiliului Național Tripartit, dar în același timp se lucrează la un mecanism de stabilire a salariului minim în concordanță cu Directiva europeană”.
Într-adevăr, această majorare a fost stabilită ca urmare a discuţiilor dintre guvern și reprezentanții sindicatelor și ai patronatelor, în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.
Până în noiembrie, România trebuie să își stabilească un mecanism clar de modificare a salariului minim
Totodată însă este posibil ca aceasta să fie ultima majorare stabilită în urma unei negocieri între părțile amintite. Şi asta, pentru că, până în 15 noiembrie 2024, România trebuie să îşi alinieze legislaţia la prevederile Directivei Europene nr. 2.041/2022, care obligă ţara noastră să instituie un mecanism clar de calcul în baza căruia să se efectueze modificări ale salariului minim.
Îmi doresc să finalizăm acest mecanism de stabilire a salariului minim anul acesta. În acest moment sunt analizate diverse formule, indicatorii luați în calcul fiind productivitatea, inflația și corelarea cu nivelul salarial mediu. Partea bună este că odată cu stabilirea acestui mecanism, salariul minim nu va mai fi stabilit doar printr-o negociere, ci va exista o formulă care se va folosi anual, ceea ce va asigura predictibilitate atât pentru angajator, cât și pentru angajat”, a spus ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: