Potrivit reprezentanţilor Salvamont România, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 23 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.
Dintre acestea, patru au fost pentru Salvamont Brașov, câte trei apeluri pentru Salvamont Lupeni și Neamț, câte două apeluri pentru Salvamont Gorj, Prahova și Mureș și câte un apel pentru Salvamont Argeș, Sibiu, Bușteni, Voineasa, Zărnești, Harghita și Bihor.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 27 de persoane. Dintre acestea, 8 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.
De asemenea, în intervalul menționat mai sus, salvamontiștii au primit și 23 apeluri prin care li se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
Salvamontiștii trag un semnal de alarmă, după ce Guvernul a decis că serviciile de salvamont din toată țara trebuie desființate, alături de toate entitățile juridice de stat cu mai puțin de 50 de angajați, și reorganizate. Sezonul de iarnă este în plină desfășurare, iar salvatorii montani nu știu exact ce îi așteaptă.
Foto: Facebook Salvamont România
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident grav la Davidești! Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital