Salvamont Argeș trage un semnal de alarmă pentru turiștii care intenționează să urce pe munte în această perioadă. În zona alpină înaltă, potecile sunt impracticabile, din cauza unui strat proaspăt de zăpadă, care atinge 10-12 cm la altitudinea de 2000 de metri și crește treptat până la 15-20 cm sub vârfurile apropiate sau care depășesc 2500 m.
Conform salvatorilor montani, zăpada recentă acoperă complet marcajele de pe trasee, iar mersul este dificil și periculos, deoarece nu se poate vedea ce se află sub stratul relativ subțire de zăpadă. Există riscul de a călca în gol, de a aluneca sau de a rătăci traseul.
Salvamontiștii reamintesc tuturor pasionaților de munte să se informeze înainte de plecare, să consulte buletinele meteorologice și să poarte echipament adecvat sezonului rece, chiar dacă este luna mai.
Sursă foto: Salvamont Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro