Administrația locală din Mioveni anunță că duminică, 17 septembrie, în intervalul 08.00 – 21.00, traficului rutier va fi suspendat pe sectorul central al Bulevardului Dacia, cuprins între intersecția cu Strada “7 septembrie” 1485 și intersecția cu Strada “Hanul Roșu”. Șoferii vor fi redirecționați pe rute ocolitoare!
Orașul Mioveni participă și anul acesta la programul Săptămâna Europeană a Mobilității (16-22 septembrie), o inițiativă a Comisiei Europene menită să atragă atenția asupra importanței trecerii de la deplasarea cu mașina personală la un mod de deplasare mai prietenoasă cu mediul, cu transportul public, cu bicicleta sau pietonală.
Concursuri de biciclete, trotinete și mașinuțe
Tema aleasă pentru acest an este “Save energy”. Potrivit organizatorilor, manifestările vor debuta duminică, 17 septembrie și se vor încheia vineri, 22 septembrie 2023. Astfel, duminică, 17 septembrie, între orele 11.00 – 13.00 în centrul civic al orașului vor avea loc activități de educație rutieră, iar poliţiştii le vor prezenta celor prezenți laboratorul mobil de educație rutieră, din cadrul Serviciului Rutier.
De asemenea, începând cu ora 11.00 pe sectorul central al Bulevardului Dacia, cuprins între intersecția cu Strada “7 septembrie” 1485 și intersecția cu Strada “Hanul Roșu” se vor desfășura concursuri de biciclete, trotinete și mașinuțe, iar participanții vor fi premiați de către organizatori, anunță administrația locală din Mioveni.
Sursă foto: Facebook Primăria Orașului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ce au depistat inspectorii de la ITM Argeș. Controale la pensiuni și hoteluri