Joi, pe 2 iunie 2022, creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor. În fiecare an, biserica ortodoxă prăznuiește Înălțarea Domnului la 40 de zile după Paște.
Cu acest prilej se sărbătorește ziua în care Mântuitorul s-a înălțat la ceruri, binecuvântându-i pe creștini și în timp ce s-a așezat de-a dreapta Tatălui.
În calendarul creștin ortodox, Înălțarea Domnului este însemnată cu cruce roșie, fiind una dintre cele mai respectate sărbători de către creștini.
Totodată, pentru români această zi are o dublă semnificație, fiind declarată și Ziua Eroilor, în perioada 1999-2001, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, în biserici sunt pomeniți toți oamenii care au căzut la datorie în războaie și lupte.
Tradiții și obiceiuri
În această zi sunt înroșite ouă și se pregătesc mâncăruri ca la masa de Paște. De asemenea, creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înălțat!”.
În sudul țării, oamenii iau frunze de nuc pentru a le pune la brâu. Acest obicei îi ferește de boli tot anul. De asemenea, femeile gospodăresc în toată casă, făcând curat și punând frunze de lueștean la ferestre și uși, pentru a feri locuința de spiritele rele.
De Înălțare, se împart bucate în cinstea celor morți.
Există și câteva superstiții care sunt respectate de oameni. Se spune că nu trebuie să fii supărat sau să le provoci necazuri celor dragi. În acest fel, ghinionul te va ocoli.
În această zi sfântă nu se calcă, nu se spală și nu se fac alte treburi casnice. De asemenea, nu este bine să înstrăinezi bani sau obiecte din casă. O superstiție veche spune că dacă vei da sare cu împrumut în această zi, vacile din gospodăria ta nu vor mai da lapte gras.
Sursa foto: Observator
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Harta României ar putea fi schimbată! Unele județe, în pericol să dispară