Must, produse tradiționale, meșteșuguri populare și muzică – toate îi așteaptă pe cetățenii din Mioveni și nu numai, începând de mâine,9 octombrie 2026, pe platoul Casei de Cultură. În perioada 9–11 octombrie are loc cea de-a XVII-a ediție a „Sărbătorii Recoltei pe Valea Argeșelului – Târgul Meșterilor Populari”.
Sărbătoarea Recoltei începe mâine la Mioveni. Trei zile de tradiție și bunătăți de toamnă
Timp de trei zile, între orele 10:00 și 20:00, producători și meșteri populari își vor aduce produsele la Mioveni. Cei care ajung la târg vor putea găsi fructe și legume de sezon, preparate tradiționale, pastramă, carne de oaie, must, miere și produse apicole.

Pe lângă bunătățile de toamnă, târgul le oferă vizitatorilor și ocazia de a descoperi obiecte realizate manual, de la țesături și broderii până la diverse creații de artizanat.
Deschiderea oficială este programată mâine, 9 octombrie, la ora 14:00. Târgul va fi deschis până la ora 20:00.


Sâmbătă și duminică, de la ora 17:00, vor avea loc și momente artistice susținute de cursanții Centrului Cultural Mioveni și ai Clubului Copiilor Mioveni. Sâmbătă, programul va fi completat de Ansamblul Folcloric „Plai de Dor”.
Trei zile cu parfum de toamnă, gusturi autentice, tradiții românești și bucuria de a fi împreună!Începând de mâine, 9 octombrie, și până duminică, 11 octombrie, Centrul Civic Mioveni găzduiește „Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului” – Târgul Meșterilor Populari, eveniment organizat de Primăria Orașului Mioveni, prin Centrul Cultural Mioveni.
Zilnic, între orele 10:00 și 20:00, vă așteaptă standuri cu produse tradiționale românești, bunătăți de sezon și atmosfera caldă a unei sărbători de toamnă.Vineri, la ora 14:00, deschidem oficial evenimentul, iar sâmbătă și duminică, de la ora 17:00, muzica și tradițiile prind viață prin momentele artistice pregătite de Centrul Cultural Mioveni, Clubul Copiilor Mioveni și Ansamblul Folcloric „Plai de Dor”, prezent sâmbătă.
Vă invit să ne bucurăm împreună de bogăția toamnei, de oamenii care duc tradițiile mai departe și de farmecul unei sărbători pentru întreaga familie!
”, transmite Aurel Costache, primarul orașului Mioveni

- 10:00–20:00 – Standuri cu vânzare de produse tradiționale românești;
- 14:00 – Deschiderea oficială.
- 10:00–20:00 – Standuri cu vânzare de produse tradiționale românești;
- 17:00 – Momente artistice oferite de cursanții Centrului Cultural Mioveni și ai Clubului Copiilor Mioveni;
- Ansamblul Folcloric „Plai de Dor”.
- 10:00–20:00 – Standuri cu vânzare de produse tradiționale românești;
- 17:00 – Momente artistice oferite de cursanții Centrului Cultural Mioveni și ai Clubului Copiilor Mioveni.
Evenimentul este organizat de Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni.

Așadar, pentru cei care vor să se bucure de o zi de toamnă cu produse tradiționale, muzică și atmosferă de sărbătoare, Centrul Civic Mioveni este locul în care trebuie să ajungă în acest weekend.
Sursă foto: Facebook Aurel Costache


























