Se caută şefi pentru 5 instanţe din Argeş

de | 07.09.2023 08:45 | Importante, Știri

Cinci instanţe din judeţ dintr-un total de opt nu au în momentul de faţă un preşedinte care să-şi fi câştigat funcţia prin concurs, cei care ocupă aceste poziţii fiind doar delegaţi de CSM în acest sens. Multe dintre aceste posturi sunt vacante chiar şi de doi ani şi jumătate, însă până acum nu a existat niciun doritor.

Consiliul Superior al Magistraturii are o nouă tentativă de ocupare a posturilor de conducere vacante din judecătorii, tribunale şi curţi de apel, lansând zilele trecute un nou concurs pentru nu mai puţin de 134 de funcţii de preşedinte de instanţă. Printre ele şi cele cinci disponibile în judeţul nostru la Tribunalul Argeş şi la judecătoriile Piteşti, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Topoloveni.

Cererile de înscriere se depun până pe 22 septembrie, pe 14 octombrie fiind programată testarea psihologică scris, iar în perioada 16-19 octombrie, interviul pentru evaluarea capacităţii candidaţilor de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea şi pentru verificarea rezistenţei la stres a magistraţilor. Cei declaraţi apţi vor putea susţine în perioada 3-9 noiembrie proiectul managerial, iar pe 26 noiembrie testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane. Rezultatele finale vor fi aflate pe 14 decembrie.

► Tribunalul Argeş are un nou vicepreşedinte

Secţia pentru Judecători a CSM a desemnat un nou vicepreşedinte pentru Tribunalul Argeş. Funcţia rămăsese neocupată după ce titulara postului, judecătoarea Cornelia Olteanu, a fost delegată să preia atribuţiile de preşedinte al acestei instanţe, în contextul pensionării Andreei-Monica Prunaru.

Cea care ocupă, tot prin delegare, funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Argeş începând cu data de 25 august şi până la revenirea titularului pe post, dar nu mai mult de şase luni, este judecătoarea Cristina-Elena Grigore, şefa Secţiei Penale.

Cristina-Elena Grigore este magistrat din 2013, când, în urma unui concurs de admitere în magistratură, a devenit judecător la Judecătoria Lehliu-Gară. Trei ani mai târziu, vine în Argeş, mai întâi ca magistrat la Judecătoria Costeşti şi promovând ulterior la Tribunalul Argeş.

În condiţiile în care Cristina Grigore ocupă poziţia secundă în conducerea Tribunalului Argeş, funcţia de preşedinte al secţiei Penale a acestei instanţe a fost preluată temporar de judecătorul Mihai Drăgan, propunerea de delegare a acestuia pentru maximum şase luni fiind, de asemenea, aprobată de CSM.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Se caută prim-procurori pentru mai multe parchete din Argeş

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole