Atenție piteșteni! Se oprește apa potabilă în cartierul Prundu!
Reprezentanții societății Apă Canal 2000 SA Piteşti informează locuitorii din cartierul Prundu cu privire la faptul că marți, 5 martie 2024, în intervalul orar 9:00 – 19:00, va fi sistată alimentarea cu apă potabilă.
Vizați sunt locuitorii din zona Prundu Mic, Bănănăi, Lânăriei şi Zăvoiu Mic.
Această oprire este necesară în vederea cuplării conductei de alimentare cu apă nou executate DN 450 mm la reţeaua de distribuţie existentă, str. Petru Poni, cartier Prundu.
Facem precizarea că noua rețea de alimentare cu apă este executată în cadrul Contractului de lucrări nr. 270/2022 – CL5.3 – „Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Pitești – Zona Sud‟, aferent „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeș, în perioada 2014 – 2020‟.
Împreună cu echipa constructorului, limităm pe cât posibil disconfortul locuitorilor din zonă și îi asigurăm că vom face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ”, transmit reprezentanții societății.
Aceștia recomandă utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă pentru consum și uz casnic în perioada de întrerupere, în vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa alimentării a apei potabile.
Informații suplimentare sau alte sesizări se pot face la Call Center, la numărul de telefon 0248.223.237 sau de pe site-ul www.apacanal2000.ro, secțiunea „Lucrări programate‟.
Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti amintește de asemenea consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii de calitate.
Mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat în desfășurarea acestor lucrări!, mai transmite societatea.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Campanii de informare preventivă derulate la nivel național în Săptămâna Protecției Civile