Schimbare importantă în conducerea Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Conform surselor Ziarului Ancheta, actualul șef al Poliției, chestorul Marian Badea, va fi împuternicit 3 luni adjunct al Inspectorul General al Poliției Romane.
Funcția de inspector-șef urmează să fie preluată de comisarul-șef Sorin Marinescu, cel care conduce la ora actuală Poliția Municipiului Pitești.
În același timp, șeful Secției 4 de Poliție din Pitești, Marius Nicolae, ar urma să fie împuternicit șef al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, conform acelorași surse. Numirile vor intra în vigoare chiar astăzi, de Ziua Poliției Române.
De la conducerea Poliției Rutiere Argeș, la funcții în IGPR
Chestorul Marian Badea are un parcurs profesional impresionant în structurile Poliției Române, cu o experiență extinsă în domeniul siguranței rutiere și al managementului instituțional.
De-a lungul timpului, acesta a condus Serviciul Rutier Argeș, fiind ulterior promovat la nivel central, unde a ocupat funcția de adjunct, iar apoi de director al Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Cine este Sorin Marinescu, noul șef al IPJ Argeș
De asemenea, comisarul-șef Sorin Marinescu are o experiență profesională solidă în structurile operative ale Poliției Române, cu activitate îndelungată în domeniul investigării criminalității economice și al cercetărilor penale.
De-a lungul carierei, acesta a ocupat mai multe funcții de conducere. În perioada 2003 – 2009 a ocupat funcția de ofițer specialist în structurile de Cercetări Penale și de Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Argeș. Ulterior, din 2009 până în 2011 a fost adjunct al șefului Secției 3 de Poliție Pitești.
Din 2011 până la numirea în conducerea Poliției Municipiului Pitești a fost șef Birou în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Un comisar-șef din Argeș preia conducerea IPJ Călărași. Cine este Ionel Mătăsaru













