Ministrul Muncii Simona Bucura – Oprescu sunține că prețurile la alimentele de bază chiar au scăzut ca urmare a măsurilor adoptate de Guvernul României. Reducerile variază de la un produs la altul și de la un comerciant la altul (în funcție de adaosurile anterioare), a mai explicat ministrul.
”Orice ar spune unii mai cârcotași de fel, prețurile la alimentele de bază chiar au scăzut ca urmare a măsurilor adoptate de Guvernul României!
Este o realitate pe care toți cetățenii o pot verifica atunci când merg la cumpărături!
Suntem conștienți că puterea de cumpărare a românilor a fost erodată ca urmare a crizelor multiple din ultimii ani (Covid, război la graniță, piața energiei), dar tocmai măsuri precum cele adoptate recent duc la stoparea acestui declin!
Toți marii retaileri au redus prețurile la raft pentru 14 alimente care compun în cea mai mare parte coșul de cumpărături al persoanelor cu venituri mici și medii.
Efectele Ordonanței sunt confirmate și de Consiliul Concurenței care a publicat deja un raport în care sunt evidențiate scăderi consistente de prețuri.
Reducerile variază de la un produs la altul și de la un comerciant la altul (în funcție de adaosurile anterioare), dar cel mai important e că PSD a oprit creșterea prețurilor la aceste produse esențiale, fără ca piața să fie perturbată, așa cum s-a întâmplat în alte state ale Uniunii Europene”, scrie Simona Bucura-Oprescu pe pagina de Facebook.
Ministrul Muncii a mai explicat și că: ”Se constată în urma acestei măsuri o creștere reală a puterii de cumpărare, întrucât scăderea prețurilor (cu până la 50% în unele cazuri) este mai mare decât rata inflației (10,3% în iunie) care, de asemenea, este în scădere.
P.S. Cele 14 produse alimentare de bază pentru care s-au plafonat adaosurile sunt: pâine albă simplă, lapte de vacă proaspăt – grăsime 1,5%, brânză telemea din lapte de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă – 3,5% grăsime, făină albă de grâu, mălai, ouă de găină, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă pui, carne proaspătă porc, legume proaspete vrac (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei kapia), fructe proaspete vrac (mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masa), cartofi proaspeți albi vrac și zahăr alb tos”.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Simona Bucura Oprescu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ministrul Simona Bucura-Oprescu: ”Continuăm dialogul social pentru o lege echitabilă”