(Video) Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis

de | 04.02.2025 23:15 | Național, Importante, Lifestyle

În această seară, Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis.

Anunțul a fost făcut după eliminarea sportivei din primul tur de la Transylvania Open.

Marea noastră sportivă a transmis că este împăcată cu decizia ei și că își dorește să se odihnească.

Sunt împăcată, ştiu că nu am greşit cu nimic faţă de tenis. Vreau doar să mă odihnesc, sunt jucătoare de tenis profesionistă epuizată din punct de vedere emoţional. Vreau să las viaţa să mă surprindă. Nu ştiu ce se va întâmpla în viaţă, dar este un „La Revedere” din tenis, aici la Cluj, acasă. Am înţeles că este decizia corectă, că dacă nu te antrenezi zi de zi, nu poţi face faţă. Nu am regrete, privim înainte, poate aşa a fost să fie”, a precizat Simona Halep, într-o conferinţă de presă.

Amintim faptul Simona Halep a revenit în circuitul WTA la Miami Open, în luna martie a anului trecut, după ce TAS a redus suspendarea sa pentru dopaj de la patru ani la nouă luni. Din păcate atunci a fost învinsă de Paula Badosa.

Simona Halep

Foto Fanatik.ro

Simona Halep a ocupat prima poziție în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, între 2017 și 2019. A stat timp de 64 de săptămâni pe această poziție fiind din acest punct de vedere a zecea din istoria tenisului în clasamentul longevității ca lider al circuitului.

Marea noastră sportivă a încheiat anii 2017 și 2018 pe primul loc în lume în clasamentul WTA.

Simona Halep

A câștigat turneele de Grand Slam de la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019), pierzând anterior alte trei finale: două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018). De asemenea a disputat și finala Turneului Campioanelor  în anul 2014.

În cariera sa Simona Halep a câștigat 24 de titluri WTA la simplu și a disputat 18 finale, fiind cea mai titrată jucătoare de tenis din istoria României.

Mai jos redăm conferința de presă din această seară de la Cluj Napoca.

 

Sursa foto: Ego.ro

Video: Youtube

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Robert Glință, confesiuni: „Am plâns în camera de hotel de n-am mai știut de mine!”

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cluj | Cluj-Napoca | Simona Halep

Ultimele articole