Acvafor Proiect şi Valah Construct Grup au fost desemnate zilele trecute câştigătoarele unei licitaţii a cărei miză o reprezintă un contract de circa 3 milioane euro, mai exact 13.186.279,57 lei (sumă care însă nu include TVA). Firmele controlate de oamenii de afaceri Marius Şiţaru şi Cătălin Nicolau vor realiza proiectul de extindere a canalizării din comuna Şuici, în satele Paltenu, Păuleni, Ianculești şi Șuici (cătun Moșteni).
Rețeaua de canalizare existentă are o lungime de 17.886 m, fiind prevăzută cu 13 stații de pompare a apei uzate. Pentru realizarea investiției „Extindere canalizare în satele Paltenu, Păuleni, Ianculești, Șuici (cătun Moșteni) în comuna Șuici, județul Argeș” contractul mai prevede: 15 stații de pompare a apelor uzate-amplasate, 641 cămine de vizitare, 5 bucăți cămine de rupere de pantă (CRP) şi 18 subtraversări.
Un englez cu firmă la Suceava a vrut şi el contractul
Pentru acest contract, asocierea formată din firmele Acvafor Proiect şi Valah Construct Grup au avut ca adversari un alt consorţiu al cărui ofertant lider a fost Zeus SA, dar şi – în mod curios – o firmă din Suceava, Eoin Flynn SRL, patronată de un cetăţean englez cu acelaşi nume, fără prea mare experienţă pe piaţa românească a construcţiilor şi care – potrivit informaţiilor din mediul online – ar intenţiona să dezvolte un proiect rezidenţial de lux în Fălticeni
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
CDM Comastrad şi G&M Road Building asfaltează trei importante străzi din Curtea de Argeş