Site-ul Ministerului Dezvoltării, atacat cibernetic! Mesajul hackerilor: ”Toţi parlamentarii vor fi demascaţi pentru acţiunile lor”

de | 17.04.2023 19:00 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Național

Site-ul Ministerului Dezvoltării, atacat cibernetic! Mesajul hackerilor: ”Toţi parlamentarii vor fi demascaţi pentru acţiunile lor”

Site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a fost atacat cibernetic, luni, în a doua zi de Paște. Pagina nu a putut fi accesată timp de câteva ore.

Mai mult, hackerii au lăsat un mesaj în care se precizează faptul că ei luptă pentru a fi demascați parlamentarii corupți din țara noastră, precizând faptul că încă sunt probleme în România din cauza corupției.

Din păcate, corupţia este încă o problemă majoră în ţara noastră şi afectează negativ dezvoltarea socială şi economică. Cu toate acestea, sunt convins că putem schimba această situaţie prin angajamentul nostru ferm împotriva corupţiei şi prin faptul că ne unim forţele pentru a lupta împotriva acesteia. În acest sens, trebuie să fim foarte atenţi şi să nu acceptăm niciodată acţiunile corupte ale celor care se află la Putere. În curând, toţi parlamentarii României vor fi demascaţi pentru acţiunile lor corupţie şi vor fi traşi la răspundere pentru faptele lor”, au transmis hackerii în mesaj.

De asemenea, hackerii au avut un mesaj de susținere a fraților Tate, pe care îi consideră nevinovați.

Ministerul Dezvoltării: „Nicio informație nu a fost pierdută”

Ulterior, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a confirmat incidentul cibernetic, susținând totodată, faptul că nicio informație nu a fost pierdută.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei lucrează la soluţionarea problemelor tehnice apărute şi colaborează cu autorităţile statului responsabile cu securitatea cibernetică pentru investigarea cauzelor incidentului. Datorită intervenţiei prompte a personalului de specialitate din cadrul ministerului, nicio informaţie publicată pe site-ul www.mdlpa.ro nu a fost depreciată sau pierdută”, a transmis, luni, MDLPA, într-un comunicat de presă.

Totodată, autoritățile investighează incidentul, iar după ce vor fi efectuate verificări de specialitate, site-ul va fi din nou la dispoziția cetățenilor.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

S-a stins profesorul Bebe Vameșu! Doliu în sportul din Argeș!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Dezvoltării

Ultimele articole