Un tânăr de 19 de ani, din Moșoaia, a fost depistat, în cursul zilei de 11 martie, de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe care îl conducea pe str. Victoriei din Orașul Costești.
Șoferul avea un comportament agresiv prin efectuarea virajului la stânga a realizat un derapaj controlat.
Mai mult de atât, din verificările efectuate de polițiști s-a constatat și că autoturismul prezenta modificări la sistemul de evacuare.
Ca urmare a abaterilor constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare de 660 de lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice. Totodată, au fost aplicate măsurile complementare de reținere a permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, precum și de retragere a certificatului de înmatriculare al autoturismului în cauză.
Foto descriptiv replicaonline.ro
Citiți de asemenea, pe anchetaonline.ro