Un tânăr de 24 de ani, din Pitești, s-a drogat, apoi a urcat la volanul mașinii. A fost depistat de polițiști înainte să provoace un incident nefericit.
Totul s-a întâmplat pe 8 mai, atunci când polițiștii Biroului Rutier Pitești l-au tras pe dreapta pe șoferul de 24 de ani, care conducea o mașină pe bld. Nicolae Bălcescu.
Comportamentul acestuia le-a atras atenția polițiștilor, care au avut suspiciuni că șoferul s-ar afla sub influența substanțelor interzise. Astfel, oamenii legii au decis să-l testeze cu aparatul din dotare, iar rezultatul a fost pozitiv pentru o substanță psihoactivă.
Tânărul a fost transportat la o unitate medicală, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge și urină, pentru a stabili dacă acesta se afla, într-adevăr, sub influența drogurilor.
Autoritățile au luat măsura administrativă de retragere a permisului de conducere pentru 72 de ore sau până la primirea rezultatului de la medicina legală.
Între timp, prezența substanței detectate cu ocazia testării efectuate în trafic a fost confirmată, conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența unei substanțe psihoactive, conform art. 336 alin. 2 din Codul Penal, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun”, informează IPJ Argeș.
Foto descriptiv ziarulunirea.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Doliu la Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea! Constantin Floareș a murit














