Un șofer de 24 de ani, fără permis, a fugit de poliție 30 km, a lovit un agent și s-a oprit într-un gard

de | 16.06.2023 12:31 | Eveniment, Național, Știri

O urmărire ca în filme a avut loc, în cursul nopții trecute, de joi, 15 iunie, în Timișoara.

Un șofer de 24 de ani, fără permis și cu numere false, a fugit de polițiști30 de kilometri și a lovit un polițist, după ce a refuzat să oprească la semnalul agenților, conform Digi24.

Tânărul a fost prins abia după ce a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un gard.

Totul a început când polițiștii de la Secția 3 au vrut să oprească un autoturism pentru un control de rutină, iar șofer nu s-a conformat semnalelor polițiștilor.

Agenții au pornit în urmărirea acestuia până în localitatea Diniaș, aflată la aproape 30 de kilometri de Timișoara.

Deși pe drum, m ai multe filtre ale poliției au încercat să îl oprească pe șofer, și la intrarea în Diniaș acesta a accidentat un agent, nici atunci nu a oprit, potrivit sursei citate.

Urmărirea s-a încheiat când acesta a derapat cu mașina într-o curbă și a intrat într-un gard. Șoferul a încercat să fugă, după ce a coborât din mașină, moment în care acesta s-a speriat și a fost prins.

El este acuzat de ultraj de conducerea unui autoturism cu numere false, dar și conducerea fără permis auto pe drumurile publice. Agentul rănit a primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean din Timișoara, iar în acest moment medicii spun că este în stare stabilă, scrie sursa citată.

 

Foto Shtiu

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Argeș: Două femei au fost evacuate dintr-o autoutilitară înghițită de apă!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Timiș | Timișoara

Ultimele articole