Șofer de 43 de ani din comuna Stoenești prins beat la volan. Ce alcoolemie avea

de | 28.10.2024 12:50 | Eveniment, Județean

Polițiștii rutieri argeșeni au acționat în ultimele 24 de ore împreună cu structurile de ordine publică, în 33 de filtre rutiere. Aceștia au efectuat 418 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

În urma abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat un număr de 409 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 90.000 de lei.  Totodată, au fost reținute 20 de permise de conducere și retrase 20 de certificate de înmatriculare.

Printre persoanele care au rămas fără carnet de conducere a fost și un bărbat de 43 de ani din comuna Stoenești, județul Argeș, care a fost prins la volan sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a fost oprit de polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Rucăr duminică, 27 octombrie în timp ce conducea un autoturism pe DC 27, pe raza localității de domiciliu.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-ar fi constatat o alcoolemie de peste 0,8 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

Bărbatului i-au fost întocmite acte procedurale premergătoare pentru asigurarea cadrului legal necesar tragerii la răspundere penală iar permisul de conducere i-a fost reținut, fiind eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

 

Foto descriptiv

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Argeșean de 24 de ani prins în mod repetat beat și fără permis! A fost reținut!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Rucăr

Ultimele articole