anchetaonline.ro

Șofer amendat de polițiștii argeșeni și lăsat fără permis pentru 120 de zile

de | 23.09.2025 15:14 | Județean, Eveniment

Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei. Aceștia au acționat în prima zi a săptămânii în 75 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.). Au fost efectuate și 291 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

În urma abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 370 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 85.000 de lei. Au fost reținute 20 de permise de conducere și retrase 20 de certificate de înmatriculare.

94 de sancțiuni au fost aplicate ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 7 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h față de limita de pe tronsonul pe care a fost realizată constatarea.

viteza Serviciul Rutier Argeș

Foto: IPJ Argeș

Printre persoanele prinse „zburândă pe drumurile din județ s-a numărat și un șofer de 22 ani, din Constanța, care conducea un autoturism, pe DEX 12, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 191 km/h, pe un sector de drum cu limita de 120 de km/h.

Acesta a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier Argeș în ziua de 22 septembrie.

În urma abaterii, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiindu-i totodată eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

 

Foto descriptiv

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(Video) Argeșean reținut după ce a condus cu permisul suspendat și a refuzat să-i fie recoltate probe biologice!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: