Un bărbat de 31 de ani din Micești a ajuns după gratii după ce a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni rutiere. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au pus în aplicare, pe 12 martie, un mandat de executare a pedepsei emis de Judecătoria Pitești.
Instanța a decis ca bărbatul să execute 3 ani și 2 luni de închisoare, după ce acesta a fost găsit vinovat că a pus în circulație un vehicul neînmatriculat. Situația este cu atât mai gravă cu cât fapta a fost comisă în stare de recidivă.
Mai exact, bărbatul a fost anterior condamnat pentru o altă infracțiune rutieră: refuzul sau sustragerea de la prelevarea probelor biologice. Acesta a condus un vehicul care nu era înmatriculat, iar în trecut refuzase testele biologice cerute de polițiști, motiv pentru care instanța a decis executarea unei pedepse cu închisoarea.
După punerea în aplicare a mandatului, bărbatul a fost escortat și încarcerat pentru executarea pedepsei.
Ancheta/ Foto Digi 24/ Ziarul Amprenta
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Șofer agresiv, prins de polițiști în Pitești! Ce a făcut un tânăr de 26 de ani












