Echipa PSD pregătește o abordare colaborativă și transparentă în formarea noii majorități parlamentare, punând accent pe dialogul cu cetățenii și cu membrii partidului pentru a stabili cele mai bune soluții pentru viitor. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a mărturisit că echipa PSD va merge cu un mandat deschis la discuțiile despre viitoarea majoritate parlamentară care va da un nou Guvern.
După ședința BPN a PSD, președintele interimar Sorin Grindenau a spus că nu s-a modificat nimic din pozițiaPSD în privința guvernării. Acesta susține că întâlnirea a fost pentru organizare internă, lucruri care țin de agenda săptămânală din Parlament, și din Cameră, și din Senat, și despre lucruri care vizează administrarea de zi cu zi a partidului.
„E un mandat deschis. Noi mergem la discuții, ceea ce e foarte corect. În niciun caz negocieri, fiindcă, dacă vrei să te duci la negocieri, ar trebui să pretinzi ceva. Noi nu pretindem în acest moment absolut nimic. Mergem la aceste discuții absolut binevenite. Și, în momentul în care se va tranșa un punct de vedere de acolo, o să transmitem colegilor din CPN astfel încât să luăm decizia corectă. (…)”, a punctat Sorin Grindeanu la ieșirea din ședința BPN.
”Echipa PSD va merge cu un mandat deschis la discuțiile despre viitoarea majoritate parlamentară care va da un nou Guvern.
Principalul nostru scop este acela de a ne adresa oamenilor, de a vedea cu ce putem să venim să îmbunătățim viața oamenilor, ce proiecte avem, ce programe avem, despre asta vorbim.
Luăm în calcul o consultare mai largă la nivelul partidului, astfel încât inclusiv primarii, consilierii județeni să-și spună punctul de vedere.
Aceasta este o decizie pe care tot împreună o vom lua după ce vom veni în fața partidului și vom spune care sunt propunerile, care sunt discuțiile, care sunt programele pe care le propune noul președinte și ce se dorește ca viziune pentru anii viitori.”, a mai transmis președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, în mesajul publicat pe pagina de Facebook.
Foto descriptiv. Sursă foto: screenshot FB video Sorin Grindenu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: