Șpagă la un liceu: ”Am o prietenă bogată, dă 5.000 de euro. E disperată”

de | 06.05.2022 18:40 | După locație, Național, Știri

Un caz revoltător, care a avut loc în învățământul românesc, a ieșit la iveală în luna martie a acestui an. O inspectoare de învățământ primar din Constanța a luat 5.000 de euro mită de la părintele unui copil, cu scopul de a-l transfera pe acesta de la școală gimnazială la un colegiu național.

Este vorba de Iulia Cristina Cabrancea, inspector şcolar în cadrul ISJ Constanța. Acum, procurorii au făcut publice discuţiile de pe WhatsApp pe care inspectoarea le-a avut cu un complice în acest caz, și anume Amet Migladia. Potrivit procurorilor, Amet Migladia şi Iulia Cristina Cabrancea se cunoșteau de ceva vreme, fiind prietene foarte bune. Amet a fost intermediar între cele două părți.

Suspecta Amet Migladia o cunoştea pe inculpată, aceasta din urmă fiind inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Constanta, între ele existând o relație de prietenie foarte apropiată. Tribunalul reţine, în acest sens, conţinutul unor convorbiri prin mesaje, din care rezultă că cele două îşi comunicau reciproc gânduri şi activităţi intime, de unde rezultă că aveau încredere una în cealaltă şi, totodată, aveau influenţă una asupra celeilalte în legătură cu acceptarea unor rugăminţi, cereri sau sugestii”, transmit procurorii, potrivit edu.ro.

„Kilograme de nuci” în loc de „euro”

Conversațiile dintre cele două, prin mesaje trimise pe WhatsApp, erau explicite la început. Pe măsură ce lucrurile au avansat, acestea au început să discute codificat, iar în locul sumelor de bani foloseau cuvinte precum „kilograme de nuci”, conform procurorilor.

Amet Migladia: „Putem să vorbim ceva confidenţial? Am o prietenă bogată, Fii-sa a dat în a 4-a la „Mircea” şi a căzut. VREA LA „MIRCEA”. Dă 5000 de euro. Gândeşte-te. Vezi ce poţi face. E ##### şi e disperată să fie la ######”

Iulia Cristina Cabrancea: „Lasă-mă puţin…şi vorbim. Aloooo! Copilul de la ######…cum îl cheamă? (răspuns: **** de la şcoala 43). Să se pregătească, Urgent. Sper că mai vrea. Am făcut tumbe şi poate îmi iese, dar trebuie să mă mişc iute”.

 

La data de 07 septembrie 2021 Amet Migladia îi transmite inculpatei: „Prietena a pregătit ,,prăjitura”, doar să ţi-o livrez., să-mi spui paşii şi când vrei. ######### câte grame să aibă ca să fie Ok?”.

 

Inculpata răspunde: „Mâine. Vorbim dimineaţă să-ţi dau reţeta. 1 kg de nucă”

 

Răspuns Amet Migladia: ,,Ne vedem diseară să-ţi dau”. Mi-a lăsat ce trebuie….primul kil”.

 

La data de 9 septembrie 2021 Amet Nigladia transmite inculpatei: „Am ajuns. Vezi că sunt în stânga când ieşi în intersecţie. ######, iau 4 kg nucă luni, sunt la ea, dacă vrei în seara asta îi iau ţi treci să-ţi dau mâine…”

 

Inculpata răspunde: Ne vedem luni”.

Procurorii spun că sunt și alte mesaje care dau de înțeles că cele 1 kg, 4kg de nucă sau prăjitură, reprezintă de fapt 1.000, respectiv 4.000 de euro.

De asemenea, mama fetei, suspecta Steriuș o cunoștea pe Amet Migladia de mai multa vreme, însă nu o știa și pe inculpată. Steriuș i-ar fi spus intermediarei că fiica sa își dorea să fie admisă la Colegiul Național Mircea Cel Bătrân, dar nu a reușit. Iar apoi, ar fi adăugat că „pentru a-şi face fiica fericită”, este dispusă să plătească sume mari de bani dacă i se va rezolva acest transfer.

Cu ocazia discuției purtată de Amet Migladia cu inculpata Iulia Cristina Cabrancea, aceasta din urmă a fost de acord să depună diligențele necesare pentru obținerea acestui transfer în schimbul sumei respective, 5.000 de euro. Suspecta Amet Migladia a luat suma de 5.000 de euro de la suspecta Steriuş, în două tranşe, respectiv 1000 de euro, prima data, şi 4000 de euro, a doua tranşă, la interval de o săptămână sau două, în cursul lunii septembrie 2021.

Sumele de bani i-au fost remise de către Steriuş la domiciliul său. Ulterior, Amet Migladia a anunțat-o pe inculpata Iulia Cristina Cabrancea, s-a deplasat la aceasta şi i-a remis sumele de bani primite de la Steriuş, locul remiterii banilor fiind autoturismul său, marca Ford Mondeo. În ambele cazuri sumele de bani au fost înmânate de către Amet Migladia inculpatei Iulia Cristina Cabrancea, cu mențiunea că, în discuțiile purtate cu aceasta, referirile la sumele de bani erau disimulate prin folosirea termenului “nuci”, transmit procurorii, potrivit edu.ro.

Mama elevei și Amet Migladia și-au recunoscut faptele și au povestit cum s-au desfășurat evenimentele.

Cu toate acestea, Tribunalul Constanța a admis cererea prin care DNA Constanța renunță la urmărirea penală pe numele mituitorului – adică al părintelui și pe numele complicei acestuia.

Inspectoarea a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, timp de un an, aceasta nu are dreptul de a fi aleasă într-o funcție de conducere într-o instituție publică.

Se prelungește cu o lună evaluarea spațiilor închiriate în stațiile de autobuz din Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: