Statuetă din bronz, furată din Franța în 2018, găsită de polițiști în Constanța

de | 28.02.2025 21:22 | Național, Eveniment

O statuetă din bronz, semnată de celebrul artist francez Emile-Antoine Bourdelle, furată din Franța în 2018, a fost recuperată de polițiștii din România, într-o acțiune desfășurată ieri, 27 februarie, în municipiul Constanța.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, statueta, intitulată „Țărancă cu copil în brațe” și evaluată la aproximativ 15.000 de euro, a fost găsită în posesia unei femei care intenționa să o vândă.

Polițiștii au reușit să o prindă în flagrant pe femeie, iar bunul cultural a fost imediat confiscat, în vederea continuării cercetărilor.

La data de 27 februarie 2025, polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, în baza informațiilor obținute și investigațiilor efectuate, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tăinuire privind un bun cultural furat de pe teritoriul Franței, în anul 2018, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Polițiștii s-au deplasat în municipiul Constanța și au prins în flagrant delict o femeie, care ar fi  deținut și ar fi intenționat să vândă o statuetă din bronz, semnată Emile – Antoine Bourdelle, intitulată ,,Țărancă cu copil în brațe”, evaluată la aproximativ 15.000 de euro.”, transmite Poliția Română

Foto: Poliția Română

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Berăria H, închisă temporar și amendată cu 30.000 de lei! ANPC a găsit gândaci și produse expirate

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: