Sunt vizate 21 de județe. Restricții de circulație din cauza caniculei

de | 13.07.2023 16:22 | Știri, Administrație, Județean, Național

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță restricții de circulație din cauza caniculei. Astfel, potrivit CNAIR, din cauza creșterii temperaturilor zilnice peste valoarea de 36 °C sunt necesare a se institui restricții de circulație pe drumurile naționale care tranzitează zonele sub avertizare de cod portocaliu.

Sursă foto: Facebook CNAIR

Aceste restricții au la bază avertizarea meteorologică emisă astăzi de către ANM prin care se menționează că joi, 13 iulie, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei valul de caldură și caniculă se va intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 38-40 °C. Astfel, astăzi, în intervalul de la ora 15:00 până la ora 20:00, va fi restricționată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe drumurile naționale din județele Teleorman, Dâmbovița, Argeș, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Timiș, Caraș Severin, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea.

Pe sectoarele de drumuri expres și autostrăzi traficul se va desfășura în condiții normale.

CNAIR amintește conducătorilor auto că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul  portocaliu, cu excepția:

  •  Transporturilor de persoane;
  •  Transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
  •  Vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
  •  Transporturi funerare;
  •  Transporturi poștale;
  •  Transporturi de echipamente de prim ajutor;
  •  Transporturi pentru distribuire de carburanți;
  •  Transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
  •  Transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  •  Transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
  •  Transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
  •  Transporturi apă îmbuteliată;
  •  Transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  •  Transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

Foto descriptiv. Sursă foto: Mediafax și Facebook CNAIR.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

23 de amenzi în a treia zi de controale, în Argeș! A fost suspendată activitatea unui corp de clădire aparținând unui centru pentru persoane cu dizabilități!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: CNAIR

Ultimele articole