Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu a anunțat că, astăzi, a fost pusă pe ordinea de zi a Senatului inițiativa legislativă a PNL privind programul flexibil de muncă pentru părinţii care au în întreținere copii până în vârsta de 8 ani. Proiectul de act normativ prevede dreptul acestor părinți să beneficieze de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu, sau în regim de telemuncă. Aici găsiți declarația susținută de Alina Gorghiu.
Proiectul face parte din pachetul de legi privind creșterea demografiei și natalității în România.
”Este una din iniţiativele pe care PNL le-a depus, care fac parte din pachetul de susţinere a demografiei, a natalităţii şi a familiilor cu copii. Este un proiect pe care l-am făcut în sprijinul acelor care încearcă să găsească un echilibru între cariera profesională şi viaţa de familie”, a spus Alina Gorghiu.
Președintele interimar al Senatului a mai explicat că proiectul are la bază o directivă care trebuia să fie transpusă încă din luna august anul trecut, de către Ministerul Muncii, dar nu s-a întâmplat acest lucru. ”Sper ca după votul de astăzi, din Senatului României, legea să fie adoptată în regim de urgenţă şi de Camera Deputaţilor”, a mai arătat Gorghiu. Ea a menţionat că proiectul prevede ”dreptul salariaţilor care au în întreţinere copii în vârstă de până în 8 ani de a beneficia de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu, sau în regim de telemuncă”.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: