Veste foarte bună pentru locuitorii din comunele Bradu și Bascov cu privire la transportul metropolitan, abia reintrodus către localitățile din jurul Piteștiului. După ce astăzi primele autobuze către Mărcineni, Bradu și Bascov au început să circule și să conecteze locuitorii din aceste zone cu municipiul reședință de județ, apar și primele ”ajustări” ale programului stabilit inițial, făcute după ce beneficiarii au semnalat anumite minusuri în agenda stabilită de către Publitrans. Astfel, în aceste momente, are loc o ședință extraordinară de Consiliu Local la Pitești, care urmează să bată în cuie două modificări importante.
La Bascov, ca urmare a solicitărilor venite din partea numeroșilor angajați ce lucrează în schimburi la firmele din zonă, programul autobuzelor de pe linia 11 se va extinde de la ora prevăzută inițial, 18.30, până la ora 23.00, astfel încât și cei care sunt schimbul II sau III, dar și elevii care învață după-amiza, să se poată deplasa folosind mijloacele publice de transport în comun.
La Bradu, tot ca urmare a aspectelor semnalate de către cetățeni, programul autobuzelor Publitrans va fi intensificat în ceea ce privește cursele de week-end, dar și prelungit tot până la 23.30.
Reamintim că o călătorie costă 2,5 lei, dar operatorul oferă și posibilitatea unui abonament mult mai avantajos, de 80 lei pe lună, precum și a unor abonamente nenominale, destinate angajatorilor, care vor să achiziționeze servicii de transport pentru salariații lor.
Începând de astăzi sunt funcționale 4 linii metropolitane, respectiv 11 și 14 pe Bascov, 12 pe Bradu și 15 pe Mărăcineni.
Interesul față de utilizarea transportului metropolitan este extrem de ridicat și a constituit una dintre principalele solicitări ale cetățenilor care lucrează în Pitești și în zonele învecinate. Numai în această dimineață, la prima cursă operată de la Bascov spre Pitești, 40 de oameni au așteptat, dintr-un foc, noul autobuz. Acești oameni s-ar fi îndesat, în alte condiții, în mașini de tip maxi-taxi care au o medie de 16 locuri, utilizabile legal de către pasageri. În altă ordine de idei, și costurile reprezintă un atu, în condițiile în care cetățenii povestesc că din Pitești până la granița Mărăcineniului cu Miceștiul plăteau până acum în medie 5 lei pe biletul de maxi-taxi.
Autoritățile publice anunță că aceasta este forma de început pentru organizarea transportului metropolitan urmând ca, în perioada următoare, în funcție de ce tipuri de solicitări și nevoi, apar, programul să fie modificat astfel încât să acopere cât mai bine aceste necesități.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cristian Gentea: „De mâine, 1 septembrie 2022, funcționează transportul metropolitan!”