Surprize pe podiumul de la Raliul Argeşului!
Cel care a câștigat competiția este Sebastian Barbu care se află la prima victorie din carieră în Argeș.
Noul lider al campionatului este Andrei Gîrtofan.
Pe podium a mai urcat și Mihai Manole care se află la primul podium general din carieră.
Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea a postat un mesaj pe contul de socializare în care îi felicită pe toți participanții și menționează faptul că municipalitatea piteșteană va sprijini Raliul Argeșului în fiecare an.
Îi felicit pe toți competitorii, sunt convins că au avut câteva zile cu adrenalină la maximum, pe cel mai frumos traseu de raliu din România, mulți spun, din Europa, dar și experiența unei superspeciale care nouă piteștenilor, ne lasă amintiri excelente!
Le mulțumesc organizatorilor – ACS DTO Rally, îmi doresc să umple Piteștiul de iubitori ai sportului cu motor în fiecare an pentru că orașul nostru are tradiția acestui sport și merită din plin!
Noi, municipalitatea piteșteană, vom sprijini Raliul Argeșului, care va crește în complexitate, cu siguranță, în fiecare an!
Felicitări tuturor!, a precizat Cristian Gentea.
ACS DTO Rally readuce competițiile de raliu în Județul Argeș !
Raliul Argeșului are o istorie îndelungată în motorsportul din România, fiind una din competițiile care a avut loc de-a lungul multor decenii. Cu o cultură a sportului bine înrădăcinată în județul Argeș, raliul a fost doar una din ramurile unde piloții locali au excelat.
Începând cu 1971, Raliul Argeșului a desfășurat un număr de 18 ediții sub numele Raliul Pitești, Raliul Dacia și, în epoca modernă, Raliul Argeșului, fiind una dintre cele mai cunoscute competiții între raliurile românești în perioada anilor 1990. De asemenea, o ediție a Raliului României a avut loc tot pe probele speciale din jurul Piteștiului.
Raliul Argeșului CATENA – Powered by Citroen este un eveniment organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, susținut de Consiliul Județean Argeș, Primăria si Consiliul Local al Municipiului Pitești și CATENA, cel mai mare lanț de farmacii din România, deținut de grupul Fildas.
Mașina oficială a Raliului Argeșului este oferită de Trust Motors – Importator oficial al mărcilor Peugeot, Citroën şi DS în România.
Sursa foto: Facebook