Ce descoperire șocantă a fost făcută într-o groapă din China

de | 22.05.2022 22:12 | Știri, Eveniment, Național

O groapă adâncă 192 de metri a fost descoperită în China, iar înăuntrul ei, cercetătorii au găsit o uimitoare pădure străveche.

O groapă adâncă 192 de metri a fost descoperită în China. Cercetătorii au descoperit înăuntrul ei o uimitoare pădure străveche. Copaci ajungând la o înălțime de 40 de metri. Se crede ar putea trăi specii care nu au fost descoperite încă, relatează CNN.
Groapa care are o adâncime de până la 192 de metri și 149 de metri lățime se află în apropierea satului Ping’e din regiunea Guangxi Zhuang. Descoperirea a fost făcută la începutul acestei luni, potrivit agenției de presă Xinhua. Regiunea Guangxi din China este cunoscută pentru formațiunile sale carstice spectaculoase.

Cercetătorii au explorat timp de câteva ore pentru a ajunge la baza dolinei și au găsit trei intrări ale unei peșteri. La fundul gropii se află o pădure primitivă bine conservată”, iar copacii care cresc spre soare, potrivit experților citați de agenția de presă.

Cel care a condus echipa de expediție în peșteră, Chen Lixin, a declarat pentru Xinhua că tufișurile de pe podeaua dolinei sunt aproape la fel de înalte ca un om și că unii dintre copaci au o înălțime de 40 de metri.

Nu aș fi surprins să aflu că există specii în aceste peșteri care nu au fost niciodată descoperite sau descrise de știință până acum”, sunt cuvintele exploratorului.

În 2016, oamenii de știință au descoperit cel mai mare grup de doline din lume în provincia Shaanxi din nord-vestul Chinei. După aceasta, în noiembrie 2019, Xinhua a relatat despre descoperirea unui grup uriaș de doline în regiunea Guangxi.

Relieful carstic s-a format în principal prin dizolvarea rocii de bază, a spus George Veni, directorul executiv al Institutului Național de Cercetare a Peșterilor și a Carstului din SUA.

Citește, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Tik-Tok pregătește încă o mișcare! Vrea să intre pe piața de gaming

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: China

Ultimele articole