Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din Merișani, ar fi pătruns, în după-amiaza zilei de 13 martie, prin efracție într-un autoturism, și ar fi sustras dintr-o borsetă ce se afla pe scaunul dreapta față suma de 500 de lei și o cheie a unui alt autovehicul.
Tânărul a fost identificat de polițiști și depistat în aceeași zi, iar în urma cercetărilor, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Prejudiciul a fost recuperat partial și restituit victimei.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunerea de trimitere în judecată
Foto descriptiv Observator