Deși nu avea permis de conducere, un tânăr de 22 de ani, din Costești, a fost prins la volan şi va da socoteală în fața legii.
El a fost depistat, în cursul zilei de ieri, 13 februarie, în jurul orei 14:00, de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, în timp ce se deplasa pe str. Victoriei de pe raza localității de domiciliu.
Tânărul a fost oprit pentru un control de rutină, iar în urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că acesta nu deține permis de conducere.
În urma ispravei sale, bărbatul s-a ales cu dosar penal, iar polițiștii continuă verificările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
sursă foto olt-alert.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro