Tânăr de 26 de ani – prins drogat la volan prin Câmpulung!

de | 12.09.2022 16:31 | Eveniment, Județean, Știri

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri din județul Argeș au desfășurat acțiuni cu scopul prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Astfel, au fost aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 53.000 de lei, ca urmare a abaterilor.

Exemplu:

În cursul zilei de ieri, 11 septembrie, a fost depistat un bărbat de 26 de ani, care conducea un autoturism pe raza localității Câmpulung. Acesta se afla sub influența unor substanțe cu efect psihoactiv.

Bărbatul a fost testat cu aparatul Drugtest, iar a rezultatul a fost pozitiv pentru două tipuri de substanțe cu efect psihoactiv.

De asemenea, acesta a fost condus, de către polițiști, la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea, prin analize de specialitate, a substanțelor cu efect psihoactiv.

Bărbatul a primit dosar penal.

Totodată, poliţiştii vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, dar și pentru conştientizarea de către participanții la trafic a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

 

 

 

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

ARGEȘ: Beată la 7 dimineața, o șoferiță a intrat cu mașina într-un cap de pod

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Câmpulung Muscel